Papa Francisc, adus în cărucior în Bazilica Sf. Petru, de Paștele Catolic. Pontiful are probleme de mobilitate

×
Codul embed a fost copiat

După absența de la procesiunea din Vinerea Mare, Papa Francisc li s-a arătat credincioșilor, sâmbătă seară. Sfântul Părinte a condus, la Vatican, Vigilia Pascală - unul din cele mai importante momente din calendarul liturgic al catolicilor.

Papa Francisc a fost adus în cărucior în Bazilica Sf. Petru, cufundată în întuneric. După o scurtă rugăciune, în care a părut că-și pierde vocea, a aprins candela pascală, iar impozantul edificiu s-a umplut de luminițe.

Papa Francisc a citit apoi o predică și a botezat opt adulți. Pontiful de 87 de ani se confruntă cu probleme de mobilitate, iar o bronșită l-a forțat recent să delege citirea discursurilor sale.

Anularea din scurt a participării la procesiunea de la Colosseum a alimentat preocupările legate de starea de sănătate precară a Papei şi de capacitatea lui de a conduce mai departe Biserica Catolică.

Papa Francisc: „În întuneric, lăsați să răzbată un strigăt de bucurie: El a înviat! S-a ridicat la Ceruri! Și voi, frații și surorile mele, mici și mari, care vă simțiți copleșiți de viață, care nu vă simțiți demni să cântați, lăsați să se aprindă în inima voastră o nouă flacără, lăsați vitalitatea să vă anime vocea. Este Paștele Domnului. Dragi frați și surori, este sărbătoarea celor vii”.

Citește și
omorat tractor
Un gălățean a fost călcat de mai multe ori de tractorul pe care îl conducea. Bărbatul a murit. Tragedia a fost filmată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un șofer a ajuns la spital după ce a virat la stânga fără să se asigure, în Iași. A fost proiectat pe trotuar
Un șofer a ajuns la spital după ce a virat la stânga fără să se asigure, în Iași. A fost proiectat pe trotuar

Un bărbat a ajuns la spital după ce a virat la stânga, fără să se asigure, pe o stradă din Iași.

Un gălățean a fost călcat de mai multe ori de tractorul pe care îl conducea. Bărbatul a murit. Tragedia a fost filmată
Un gălățean a fost călcat de mai multe ori de tractorul pe care îl conducea. Bărbatul a murit. Tragedia a fost filmată

Un bărbat din județul Galați a pierit într-un accident incredibil: a fost călcat chiar de tractorul pe care îl conducea și nu o dată, ci de mai multe ori.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.