Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți

Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți
Profimedia

Polițiștii din Tennessee au găsit 150 de copii dispăruți, în cadrul unei acțiuni care a început anul trecut și s-a desfășurat pe întreg teritoriul statului. 

Copiii găsiți au vârste cuprinse între 3 și 17 ani. Cinci dintre ei sunt victime ale traficului de persoane, iar altul a fost salvat într-un dosar de răpire, potrivit oamenilor legii.

Aceasta a fost una dintre cele mai mari acțiuni de recuperare a copiilor dispăruți și s-a soldat cu mai multe arestări.

"Sper că această operațiune le va schimba cursul vieții acestor 150 de tineri și le va oferi oportunitățile pe care le merită orice copil", a declarat Tyreece Miller, unul dintre cei care au condus investigația.

Operațiunea a început în toamna anului trecut, informează BBC. Pe teritoriul statului Tennessee erau raportați 240 de copii dispăruți, iar la acțiune au participat forțe de ordine din cadrul mai multor structuri.

Citește și
copii disparuti
500 de copii dispăruţi, căutați de ani buni de poliție. De ce s-a ajuns în această situație
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Acțiunea propriu-zisă de recuperare a copiilor a demarat în luna ianuarie a acestui an, iar în interval de două luni au fost găsiți 150 de copii.

Potrivit autorităților americane, circumstanțele în care au fost găsiți sunt diferite, de la copii care au fugit de acasă, până la cei care au plecat să trăiască alături de alte familii sau cei care au fost victimele abuzurilor sau exploatării.

Tim Burchett, un congresman din Tennessee, a spus că rezultatele acestei operațiuni sunt „miraculoase”.

În prezent, continuă acțiunea de căutare a celorlalți 90 de copii care figurează încă dispăruți.

Pe tot parcursul anului 2020, au fost recuperați 387 de copii. Alte state americane, printre care Ohio, Virginia, Indiana și Georgia, au demarat și ele acțiuni de căutare a copiilor dispăruți.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce s-a întâmplat de fapt cu cei 4 copii din Vrancea dispăruţi încă de marţi la scăldat
Ce s-a întâmplat de fapt cu cei 4 copii din Vrancea dispăruţi încă de marţi la scăldat

Deznodământ fericit în cazul celor 4 copii dispăruţi după ce au plecat la scăldat, în Vrancea.

500 de copii dispăruţi, căutați de ani buni de poliție. De ce s-a ajuns în această situație
500 de copii dispăruţi, căutați de ani buni de poliție. De ce s-a ajuns în această situație

România are în bazele de date 500 de copii dispăruţi, cărora poliţia nu le-a dat de urmă nici după ani buni de când rudele au apelat disperate la autorităţi.

Copiii disparuti din Mehedinti au fost gasiti in Bucuresti. Ce risca tatal care a plecat cu ei dupa divort
Copiii disparuti din Mehedinti au fost gasiti in Bucuresti. Ce risca tatal care a plecat cu ei dupa divort

Cei doi copii din Mehedinti, care fusesera dati disparuti de Politia Romana, au fost gasiti miercuri. In aceste momente, tatal lor este in drum spre sediul politiei din Mehedinti, pentru audieri.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă