ONU: Totul arată că, la Bucea, civilii au fost ţintiți în mod deliberat şi uciși în mod direct

Bucea, Ucraina
Profimedia

Imagini filmate la Bucea, un oraş ucranean în care s-au descoperit zeci de cadavre după retragerea trupelor ruse, ”indică o luare deliberată drept ţintă a unor civili”, acuză marţi o purtătoare de cuvânt a ONU, Elizabeth Throssell, relatează AFP.

”Toate semnele arată faptul că victimele au fost ţintite în mod deliberat şi ucise în mod direct, iar aceste probe sunt foarte îngrijorătoare”, subliniază, într-o conferinţă de presă obişnuită a ONU, la Geneva, Elizabeth Throssell, scrie News.ro.

Dreptul internaţional umanitar interzice atacarea deliberată a civililor, care este o crimă de război, subliniază ea.

”Trebuie să anchetăm, dar dacă putem înţelege că un imobil este lovit, de exemplu, într-un context militar, este dificil să ne imaginăm care ar fi contextul miltar al unei persoane lungite pe stradă cu un glonţ în cap sau al cărei corp a fost ars”, subliniază ea.

Elizabeth Throssell precizează că Înaltul Comisariat ONU nu a trimis, pentru moment, niciun reprezentant în acest oraş, la periferia Kievului.

Citește și
Volodimir Zelenski - 1
Zelenski spune că ar putea să nu discute personal cu Putin. „Evenimentele de la Bucea sunt de neiertat”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Difuzarea în presa internaţională a unor fotografii, făcute în acest oraş, care surprind cadavre pe stradă - unele cu mâinile legate la spate sau arse parţial -, dar şi gropi comune, au provocat un val de condamnări internaţionale.

Autorităţile ucrainene acuză militari ruşi de masacrarea unor civili, acuzaţii respinse către Moscova care contraatacă şi acuză autorităţile ucrainene de faptul că au înscenat totul.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 41. Zelenski: „Soldații ruși au ucis și torturat doar de plăcere”. Rusia acuză Occidentul
Război în Ucraina, ziua 41. Zelenski: „Soldații ruși au ucis și torturat doar de plăcere”. Rusia acuză Occidentul

Volodimir Zelenski a declarat, marți, că Rusia vrea să-i transforme pe ucraineni în "sclavi muți", în timp ce a declarat în fața Consiliului de Securitate al ONU că forțele lui Vladimir Putin trebuie să fie aduse în fața justiției.

Zelenski spune că ar putea să nu discute personal cu Putin. „Evenimentele de la Bucea sunt de neiertat”
Zelenski spune că ar putea să nu discute personal cu Putin. „Evenimentele de la Bucea sunt de neiertat”

Ucraina nu are altă opţiune decât să negocieze cu Rusia pentru a opri luptele, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, care a adăugat că ar putea să nu poarte personal discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Ucraina a documentat și înregistrat peste 1.200 de posibile crime de război doar în regiunea Kievului
Ucraina a documentat și înregistrat peste 1.200 de posibile crime de război doar în regiunea Kievului

Numai în regiunea Kievului, inclusiv în capitala ţării, agenţii de securitate ucraineni au documentat şi înregistrat peste 1.200 de acte considerate drept crime de război atribuite trupelor ruse.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.