”Onoarea escrocului”. Incredibil ce a făcut un român care a intrat într-o secție de poliție din Germania

”Onoarea escrocului”. Incredibil ce a făcut un român care a intrat într-o secție de poliție din Germania
Getty

Un român a intrat într-o secție de poliție din Germania și a dat oamenilor legii 1.200 de euro, reprezentând o amendă pe care trebuia să o achite din mai 2019.

 

”Onoarea escrocului”, au scris apoi într-un comunicat polițiștii din Gelsenkirchen (Renania de Nord-Westfalia), care îi îndeamnă și pe alții să urmeze gestul românului, relatează Press Portal.

Românul în vârstă de 24 de ani a scos din buzunar 1.200 de euro și i-a pus în fața agenților care, aproape convinși că nu este o donație pentru Poliția Federală, l-au întrebat pe român ce reprezintă acei bani.

"În mai 2019 am fost condamnat de judecătoria din Hagen la o amendă de 1.200 de euro pentru fraudă comercială", le-a spus tânărul.

Citește și
politie germania
Un român a fost salvat în timp ce încerca să se sinucidă în Germania
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Polițiștii l-au verificat în baza de date și au constatat că tânărul era căutat cu mandat de arestare pentru plata acelei amenzi. Plătind-o, a evitat să stea după gratii 80 de zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Român condamnat în Germania pentru trafic de droguri. Căra sute de kilograme de marijuana ascunse printre pepeni
Român condamnat în Germania pentru trafic de droguri. Căra sute de kilograme de marijuana ascunse printre pepeni

Un constănțean a fost condamnat în Germania pentru trafic de droguri, după ce a transportat sute de kilograme de marijuana ascunse printre pepeni. Românul primea pentru un transport și câte 20.000 de euro.

Un român a fost salvat în timp ce încerca să se sinucidă în Germania
Un român a fost salvat în timp ce încerca să se sinucidă în Germania

Un român în vârstă de 43 de ani, angajat ca șofer de TIR la o firmă din Germania, a amenințat că se sinucide pentru că nu s-a adaptat la condițiile de lucru.

Un român din Germania a împrumutat bolidul fiului său ca să vină în România. Surpriză uriașă când a intrat în Bihor
Un român din Germania a împrumutat bolidul fiului său ca să vină în România. Surpriză uriașă când a intrat în Bihor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit două autoturisme, în valoare totală de 60.000 Euro, căutate de autorităţile din Italia, respectiv Ungaria. Este vorba despre un BMW 420d și un Audi A8.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.