Olaf Scholz se „dă” de acum înainte pe TikTok. Promisiunea cancelarului în prima lui postare

Olaf Scholz
AFP

Olaf Scholz a început să folosească TiKtok, de luni, pentru a ajunge și la electoratul tânăr. Demersul cancelarului german a fost anunțat oficial de purtătorul de cuvânt al guvernului.

Cancelarul german Olaf Scholz a postat luni pentru prima dată pe TikTok, alăturându-se astfel tot mai multor politicieni occidentali care au lăsat deoparte îngrijorările privind securitatea şi au decis să folosească platforma de social media chineză, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Nu voi dansa. Promit. #TikTok'', a postat Scholz pe X (fosta Twitter), făcându-și promovare la noul său cont de pe rețeua concurentă.

Prima postare a lui Scholz pe TikTok a fost trimisă de noul său cont, TeamBundeskanzler.

Biroul federal de presă îşi extinde gama de informaţii pentru cetăţenii care folosesc tot mai mult TikTok pentru a afla mai multe şi a discuta despre politică'', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit.

Citește și
olaf scholz
Scholz: „Partidul meu a sprijinit întotdeauna accesul României la zona Schengen. Suntem cu toţii o Europa unită”
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Prezenţa lui Olaf Scholz pe TikTok îi vizează în special pe tineri, potrivit unui comunicat al guvernului german.

În primele ore de la deschidere, contul lui Scholz avea 615 urmăritori, număr încă departe de cei peste 411.000 urmăritori ai 'Alternativei pentru Germania' (AfD), partid de opoziție foarte activ pe TikTok.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Mingea Euro 2024 ajunge la Ciolacu. Premierul României: ”Acum e timpul României să înscrie!”
Mingea Euro 2024 ajunge la Ciolacu. Premierul României: ”Acum e timpul României să înscrie!”

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, sâmbătă, cu Olaf Scholz, cancelarul german, el profitând de ocazie pentru a transmite un mesaj în care face referire la Campionatul European din vară, la care România este calificată. 

Scholz: „Partidul meu a sprijinit întotdeauna accesul României la zona Schengen. Suntem cu toţii o Europa unită”
Scholz: „Partidul meu a sprijinit întotdeauna accesul României la zona Schengen. Suntem cu toţii o Europa unită”

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că partidul social-democrat din Germania a susţinut întotdeauna accesul României la zona Schengen şi salută aderarea partială a ţării noastre la acest spaţiu.

Ciolacu, după întâlnirea cu Scholz: România mizează în continuare pe susţinerea Germaniei pentru aderarea totală la Schengen
Ciolacu, după întâlnirea cu Scholz: România mizează în continuare pe susţinerea Germaniei pentru aderarea totală la Schengen

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, sâmbătă la Palatul Victoria, o întrevedere cu cancelarul federal german Olaf Scholz, aflat în vizită în România.

Olaf Scholz vine, sâmbătă, în România. Cu cine se va întâlni cancelarul Germaniei
Olaf Scholz vine, sâmbătă, în România. Cu cine se va întâlni cancelarul Germaniei

Cancelarul federal Olaf Scholz are programată pentru sâmbătă o vizită în România, potrivit agendei publicate pe site-ul guvernului german.

Franţa, Germania şi Polonia vor cumpăra arme pentru Ucraina de pe piaţa internaţională:
Franţa, Germania şi Polonia vor cumpăra arme pentru Ucraina de pe piaţa internaţională: "Nu vom înceta sprijinul nostru"

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat vineri că Franţa, Germania şi Polonia au convenit să cumpere de pe piaţa internaţională arme care să fie livrate Ucrainei şi să ajute de asemenea această ţară în războiul cu Rusia, relatează AFP.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.