Oficial din Regatul Unit: „Rusia foloseşte aurul ca mijloc de subminare a impactului regimului sancţiunilor britanice”

regatul unit si rusia
Shutterstock

Agenţia britanică de luptă împotriva criminalităţii (NCA) a emis miercuri o alertă prin care avertizează instituţiile financiare.

 

Agenția susține că Rusia foloseşte aurul ca mijloc de subminare a impactului regimului sancţiunilor britanice”, anunţă instituţia într-un comunicat, relatează AFP.

”Ţinând cont de importanţa Regatului Unit pe piaţa aurului, NCA avertizează cu privire la tentative deliberate de spălare de aur sancţionat, în vederea ascunderii originii acestuia, pentru a putea fi ascuns în lanţurile de aprovizionare şi vândut în Regatul Unit şi în lume”, avertizează NCA.

Potrivit agenţiei, aurul este o sursă crucială de venit în efortul de război al Rusiei în Ucraina, una dintre cele mai importante ca valoare după petrol şi gaze naturale şi reprezenta 12,8 miliarde de lire sterline în economia rusă în 2021.

NCA dezvăluie că, începând de la 21 iulie 2022, aurul rusesc este tot mai expediat către ţări care nu aplică sancţiuni aurului rusesc.

Citește și
nave petroliere
Regatul Unit acuză Rusia că intenţionează să atace cu mine marine nave civile din Marea Neagră
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”După ce este topit, retopit şi rafinat, originea aurului nu mai poate fi stabilită prin examinare, pentru că se pierd toate semnele distinctive”, precizează agenţia.

ALTE 29 DE PERSOANE ŞI ENTITĂŢI DIN SECTOARELE AURULUI ŞI PETROLULUI, SANCŢIONATE

Ministerul britanic de Externe a anunţat un pic mai devreme, miercuri, impunerea unor noi sancţiuni unui număr de 29 de persoane şi entităţi din sectoarele ruseşti ale aurului şi petrolului.

Este vorba despre ”oligarhi şi întreprinderi ruseşti şi facilitatori din ţări terţe care alimentează veniturile de război ale Rusiei”, a anunţat într-un comunicat separat ministerul Foreign Office.

Aceste noi sancţiuni vizează doi dintre cei mai mari producători de aur din Rusia - Nord Gold PLC şi Highland Gold Mining Limited -, dar şi o reţea cu sediul în Emiratele Arabe Unite (EAU) însărcinată cu canalizarea ”către Rusia a unor venituri obţinute din aur în valoare de peste 300 de milioane de dolari”.

Regatul Unit a sancţionat, până în prezent, peste 1.600 de persoane, întreprinderi şi grupuri în cadrul regimului britanic al sancţiunilor impuse Rusiei.

Asociaţia profesională London Bullion Market Association (LBMA) acreditează rafinării de aur în întreaga lume şi stabileşte norma mondială de facto în acest sector.

Rafinăriile acreditate de către LBMA reprezintă până la 92% din producţia anuală mondială de aur extras, potrivit NCA.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Există în continuare un risc.” Cinci persoane au murit în timpul furtunii Babet, noi inundaţii sunt încă posibile
„Există în continuare un risc.” Cinci persoane au murit în timpul furtunii Babet, noi inundaţii sunt încă posibile

Cinci persoane au murit în Regatul Unit în timpul furtunii Babet, care a cauzat inundaţii importante.

 

Regatul Unit acuză Rusia că intenţionează să atace cu mine marine nave civile din Marea Neagră
Regatul Unit acuză Rusia că intenţionează să atace cu mine marine nave civile din Marea Neagră

Regatul Unit a acuzat miercuri Rusia că are în vedere atacarea navelor civile din Marea Neagră folosind mine marine pentru a preveni exportul de cereale ucrainene, transmite AFP.

Un adolescent de 16 ani a tăiat cu drujba unul dintre cei mai celebri copaci din lume VIDEO
Un adolescent de 16 ani a tăiat cu drujba unul dintre cei mai celebri copaci din lume VIDEO

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost arestat în urma unei anchete ce vizează tăierea unuia dintre cei mai fotografiaţi copaci din Regatul Unit, informează joi DPA.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă