Obstacolul serios care împiedică trupele Kievului să avanseze pe front. Ce au lăsat rușii în urma lor

mine ucraina
Profimedia

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat, duminică, că un obstacol serios pentru trupele sale este reprezentat de câmpurile de mine amplasate de ruşi, informează dpa.

Într-un interviu apărut în ediţia de duminică a ziarului britanic The Guardian, ministrul ucrainean al apărării a vorbit despre câmpuri de mine de sute de kilometri lăţime şi milioane de dispozitive explozive de-a lungul liniei frontului.

Conform lui Reznikov, sunt până la cinci mine pe metru pătrat în unele părţi ale liniei frontului.

Potrivit The Guardian, Reznikov este convins că aceste câmpuri minate pot fi traversate. Totuşi, ministrul apărării a subliniat că este crucial ca aliaţii să extindă şi să accelereze activităţile de antrenare a geniştilor ucraineni oferite deja de unele state.

Sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat deja importanţa asistenţei internaţionale pentru activităţile de deminare.

Citește și
Dimitri Kuleba
Ucraina așteaptă cu nerăbdare să pună mâna pe „Taurus”, dar Vestul se îndoiește de garanția Kievului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Din cauza minelor şi a muniţiilor neexplodate, se estimează că, în prezent, aproximativ 174.000 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean reprezintă un pericol pentru populaţie.

Aceste cifre nu pot fi verificate în mod independent în prezent, notează dpa, citată de Agerpres.

Ucraina se apără de invazia rusă de mai bine de 17 luni. În actuala contraofensivă, ucrainenii se confruntă cu câmpuri de mine, tranşee antitanc şi alte obstacole, precum şi cu linii de apărare ruseşti eşalonate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Zelenski, după o zi în care rușii au făcut prăpăd în Ucraina:
Zelenski, după o zi în care rușii au făcut prăpăd în Ucraina: "Teroriştii trebuie să simtă un singur lucru: vor fi distruşi"

Mai multe persoane au murit sau au fost rănite în Ucraina, după ce forțele ruse au lansat mai multe atacuri brutale duminică, 13 august. Printre decedaţi se numără şi o fetiţă de doar 22 de zile.

Ucraina așteaptă cu nerăbdare să pună mâna pe „Taurus”, dar Vestul se îndoiește de garanția Kievului
Ucraina așteaptă cu nerăbdare să pună mâna pe „Taurus”, dar Vestul se îndoiește de garanția Kievului

Temutele rachete de croazieră „Taurus”, pe care Kievul le așteaptă din partea Germaniei, au devenit un subiect amplu de discuție, existând temeri că Ucraina le-ar putea folosi pentru a ataca teritorul Rusiei.

Anastasia, o tânără care apără Ucraina, brutal de sinceră pe front:
Anastasia, o tânără care apără Ucraina, brutal de sinceră pe front: "Acum mi-ar plăcea sa beau un Aperol pe malul mării"

Moscova promite răzbunare după ceea ce a numit "atacurile teroriste" care au vizat, sâmbătă, Crimeea și podul Kerci.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.