O tânără a fost bătută pentru că a cerut unor clienți să arate certificatul de vaccinare. VIDEO

restaurant atac certificat vaccinare
NBCNews

O angajată a unui restaurant din Upper West Side, din New York, a fost agresată, după ce a solicitat unor clienți, din Texas, certificatul de vaccinare înainte de a intra în local.

Filmările arată o încăierare în toată regula produsă în fața restaurantului. Angajata restaurantului a fost lovită cu pumnul, iar în urma bătăii o persoană a ajuns la spital, conform NBC News.

Cei trei suspecți, de 21, 44 și 49 de ani, au fost duși la audieri. Cele trei persoane au fost arestate după agresiunea din această săptămână.

Atacul a venit în contextul în care în New York cei din domeniul restaurantelor, divertisment sau fitness trebuie să ceară dovada vaccinării clienților. Afacerile care nu se conformează ar putea primi o amendă de 1.000 de dolari.

 

Citește și
certificat vaccin
Copiii de peste 6 ani trebuie testați de fiecare dată când vor să între în locurile cu restricții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Raed Arafat susține că obligativitatea certificatului verde COVID nu impune restricţii
Raed Arafat susține că obligativitatea certificatului verde COVID nu impune restricţii

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că hotărârea de guvern prin care se impune obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi nu impune restricţii şi nu se poate vorbi de discriminare.

Copiii de peste 6 ani trebuie testați de fiecare dată când vor să între în locurile cu restricții
Copiii de peste 6 ani trebuie testați de fiecare dată când vor să între în locurile cu restricții

Guvernul a aprobat în vineri seară, prin hotârare, folosirea obligatorie a certificatului verde Covid în zonele unde rata infectărilor trece de 3 cazuri la mia de locuitori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.