O pacientă a sunat la poliție după ce asistenta medicală ignorase faptul că monitorul cardicac arăta o problemă

spital
Shutterstock

O femeie din Anglia a sunat la numărul de urgenţă 999 de pe patul de spital, ea declarând că s-a temut pentru viaţa ei după ce o asistentă ar fi ignorat un monitor cardiac care arăta că inima ei bătea neregulat.

Ava Stanley, în vârstă de 63 de ani, din Higham, Kent, a fost internată luna trecută la Spitalul Maritim Medway din Gillingham după ce a acuzat dureri în piept, potrivit news.ro.

Ea spune că a sunat la 999 de pe patul ei de spital pentru a forţa asistentele să acţioneze.

Medway NHS Foundation Trust a prezentat scuze şi a precizat că investighează cazul.

"De fapt, am sunat la 999 din patul meu pentru că am crezut cu adevărat că o să mor şi că s-ar putea să nu supravieţuiesc”, a declarat Ava Stanley.

Citește și
operatie
Un rinichi de porc a funcționat timp de două luni în corpul unui om. Speranța pentru transplanturile animal-om crește
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea a spus că ritmul inimii sale a devenit neregulat înainte de a scădea către zero, ceea ce a provocat declanşarea alarmei monitorului.

Ea a adăugat că acest lucru s-a întâmplat de patru ori într-un interval de 40 de minute, dar de fiecare dată "alarma a fost ignorată".

În urma apelului la 999, a fost dusă la secţia de cardiologie pentru teste suplimentare înainte de a fi externată săptămâna trecută.

Dar ea crede că asistentele ar fi trebuit "să dea dovadă de prudenţă" şi să nu reducă la tăcere monitorul.

Jayne Black, director executiv la Medway NHS Foundation Trust, a declarat: "Ne pare foarte rău dacă doamna Stanley consideră că standardul de îngrijire oferit în timpul vizitei sale nu a fost la nivelul înalt la care ne-am aştepta şi ne cerem scuze pentru orice suferinţă care ar fi putut fi cauzată. Personalul nostru de asistenţă medicală rămâne în strânsă legătură cu doamna Stanley şi vom investiga orice îngrijorare pe care o exprimă, asigurându-ne că îi vom comunica concluziile cât mai curând posibil."

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O tânără a mers la spital după ce a început să îi curgă sânge din urechi. Ce au descoperit medicii după un consult
O tânără a mers la spital după ce a început să îi curgă sânge din urechi. Ce au descoperit medicii după un consult

O tânără din Catalonia, Spania, a mers la spital după ce a început să îi curgă sânge din urechi. După o o examinare rapidă, medicii au descoperit că aceasta avea acolo o molie, scrie Mirror.

Un rinichi de porc a funcționat timp de două luni în corpul unui om. Speranța pentru transplanturile animal-om crește
Un rinichi de porc a funcționat timp de două luni în corpul unui om. Speranța pentru transplanturile animal-om crește

Timp de două luni, un rinichi de porc a funcționat normal în interiorul unui om aflat în moarte cerebrală, într-un spital din SUA, scrie AP.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.