O mamă a pierdut custodia fiului din cauză că nu este vaccinată anti-COVID-19

custodie
Fox 32 Chicago

O mamă din Chicago a mărturisit că un judecător a decăzut-o din drepturile parentale după ce a aflat că femeia nu este vaccinată împotriva COVID-19.

Toate părțile implicate în acest caz susțin că este un gest neobișnuit și, cel mai probabil, fără precedent.

„Îmi lipsește enorm de mult fiul meu. A fost foarte dificil. Nu l-am mai văzut din 10 august”, a spus femeia, potrivit fox4news.com.

În ziua respectivă, Rebecca Firlit împreună cu fostul ei soț s-au prezentat în fața instanței prin intermediul aplicației Zoom, pentru o audiere în ceea ce privește sprijinul copilului. Cei doi au divorțat în urmă cu șapte ani, iar de atunci au împărțit custodia băiatului.

Femeia a explicat că, din senin, judecătorul a întrebat-o dacă este vaccinată sau nu. Aceasta i-a spus că nu deoarece, în trecut, a avut reacții adverse grave din cauza vaccinurilor.

Citește și
Vaccinare
Peste 60% din populaţia Germaniei este pe deplin vaccinată anti-Covid
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acel moment, judecătorul a hotărât ca femeia să fie decăzută din drepturile parentale până când se va vaccina.

În ultimele două săptămâni, Rebecca a putut să țină legătura cu fiul ei prin telefon, însă nu îi este permis să se întâlnească cu el.

„Cred că este greșit. Cred că desparte familiile. Nu cred că este spre binele copilului meu să nu își vadă mama”, a mai spus Rebecca.

Aceasta face apel la hotărârea judecătorească, susținând că judecătorul nu are niciun drept să îi ia copilul de lângă ea pentru că nu este vaccinată.

Sondaj Avangarde: PSD conduce detașat, iar AUR a trecut peste USR-PLUS


„Nu avea nicio legătură cu subiectul discuției noastre. Era fixat pe mine. Și mi-a luat fiul de lângă mine”, a mai adăugat Rebecca.

Annette Fernholz, avocata Rebeccăi, a transmis că judecătorul și-a depășit atribuțiile.

„Trebuie să se înțeleagă că tatăl nu adusese în discuție acest subiect. A fost strict decizia judecătorului ca ea să nu-și poată vedea copilul până nu se vaccinează”, a spus avocata.

Și avocatul tatălui a fost surprins de decizia instanței, însă este de părere că, privind situația pandemică, este spre binele copilului să fie cât se poate de protejat.

„Există copii care au murit din cauza COVID. Cred că orice copil ar trebui să fie în siguranță. Și sunt de acord cu faptul că mama ar trebui să se vaccineze”, a spus avocatul tatălui.

Purtătorul de cuvânt al judecătorului a declarat că, momentan, acesta nu-și poate explica decizia deoarece cazul încă nu a fost închis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
OMS: Profesorii şi personalul şcolar ar trebui să facă parte din grupurile prioritare la vaccinarea anti-Covid-19
OMS: Profesorii şi personalul şcolar ar trebui să facă parte din grupurile prioritare la vaccinarea anti-Covid-19

Profesorii şi personalul din centrele de învăţământ ar trebui să facă parte din grupurile prioritare la vaccinarea anti-COVID-19, au informat luni birourile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa şi UNICEF, relatează AFP.

Peste 60% din populaţia Germaniei este pe deplin vaccinată anti-Covid
Peste 60% din populaţia Germaniei este pe deplin vaccinată anti-Covid

Peste 60% din populaţiei Germaniei a primit schema completă de vaccinare împotriva COVID-19, relatează DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.