O furtună cu o putere similară cu a unui uragan a făcut prăpăd în centrul SUA

×
Codul embed a fost copiat

O furtună cu o putere similară cu a unui uragan a făcut prăpăd în centrul Statelor Unite. A lăsat în urmă sute de case avariate şi chiar tiruri răsturnate pe şosele.

Din Chicago până in Michigan, zeci de mii de oameni au rămas fără curent electric, după ce stâlpii de înaltă tensiune au fost doborâţi de vântul puternic.

Cu rafale de peste 160 de kilometri pe oră, natura s-a dezlănţuit peste statul american Indiana. Aproape nimic nu i-a stat în cale: bucăți din acoperişuri au zburat ca nişte cărţi de joc, iar copacii au cazut retezati în faţa urgiei.

Un peisaj dezolant a fost şi pe şosele. Furtuna puternică a răsturnat mai multe camioane. Vijelia a durat câteva ore bune şi s-a făcut simţită din estul statului Nebraska până în oraşele din Wisconsin şi Illinois. Potrivit specialiştilor, acest tip de furtună se produce în zilele foarte călduroase şi are puterea unui uragan.

Localnic: „Lucram la ceva anume şi, dintr-o dată, în spatele meu am auzit tot felul de zgomote. M-am uitat pe ferastră şi am văzut furtuna puternică în plină desfăşurare: crengile copacilor cădeau una după alta, maşinile se claxonau pentru a se avertiza să nu se lovească”.

Citește și
eforie
Un salvamar din Eforie a salvat în ultimul moment un copil de la înec
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu numeroşi stâlpi de înaltă tensiune avariaţi, o mare parte din populaţie a rămas fără curent electric.

Potrivit meteorologilor, cu cât furtuna va avansa spre centrul Statelor Unite, va prinde şi mai multă putere şi e posibil să se transforme într-un adevărat uragan.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un elicopter al Armatei române a fost avariat de o furtună puternică în Mali
Un elicopter al Armatei române a fost avariat de o furtună puternică în Mali

Un elicopter al Armatei române a fost avariat de o furtună puternică în Mali. 

Un salvamar din Eforie a salvat în ultimul moment un copil de la înec
Un salvamar din Eforie a salvat în ultimul moment un copil de la înec

Pe litoralul nostru o furtună produsă în larg i-a alertat pe salvamari, paramedici, dar și polițiști nevoiți să îi potolească pe turiștii care nu respectă regulile.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.