O furtună ciclonică a transformat pieţele unui oraş din sudul Italiei în lacuri. GALERIE FOTO

Inundații Sicilia - 5
Profimedia

O furtună ciclonică deosebit de puternică a lovit insula Sicilia din sudul Italiei, marţi, provocând inundaţii ample în jurul oraşului Catania, unde a transformat străzile şi pieţele locale în veritabile râuri şi lacuri şi a cauzat cel puţin două decese.

Un purtător de cuvânt al grupului de voluntari Misericordia, care îi ajută pe poliţiştii şi pompierii italieni, a anunţat că trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost descoperit sub automobilul său, în urma unor ploi torenţiale care au căzut în oraşul Gravina, situat la nord de Catania, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Vedeți imagini cu dezastrul din Sicilia în galeria foto de la finalul articolului.

Contactată de Reuters, Poliţia locală a confirmat decesul acelui rezident, fără să ofere însă alte detalii.

Luni, un bărbat de 67 de ani a murit după ce automobilul în care se afla a fost acoperit de apă şi nămol. Soţia lui este în continuare dată dispărută.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ploile abundente au inundat unele dintre cele mai faimoase străzi şi pieţe din Catania, provocând o pană de electricitate în centrul oraşului şi inundaţii în magazine. Şcolile au fost închise în Catania şi în mai multe oraşe din apropiere.

Inundaţiile au afectat, de asemenea, o aripă a spitalului Garibaldi din Catania, a raportat presa italiană.

"Situaţia de urgenţă este larg răspândită, extrem de critică şi nu dă semne de ameliorare", a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor italieni.

Site-ul italian de meteorologie Ilmeteo.it a anunţat că părţi din Sicilia şi din regiunea cu care aceasta se învecinează la nord, Calabria, sunt afectate de un rar ciclon mediteraneean, asemănător celor tropicale şi denumit "Medicane", şi că temperatura apei mării este cu 8 grade Celsius mai mare decât valoarea medie multianuală înregistrată pentru această perioadă a anului.

Meteorologii se aşteaptă ca furtuna să ajungă la intensitatea sa maximală între zilele de joi şi vineri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.