O femeie a murit și 18 persoane au fost salvate în urma unui naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi în sudul Mării Egee

O femeie a murit și 18 persoane au fost salvate în urma unui naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi în sudul Mării Egee
AFP

O femeie a murit, iar alte 18 persoane au fost salvate, în urma unui naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi, vineri, în largul Insulei greceşti Agathonisi, în sudul Mării Egee, anunţă poliţia portuară, relatează AFP.

 

Cele 18 persoane salvate de Paza de Coastă greacă urmează să fie transferate pe Insula vecină Samos, declară AFP o reprezentantă a biroului de presă al poliţiei portuare.

Nicio informaţie nu era disponibilă imediat despre identitatea pasagerilor şi circumstanţele naufragiului.

Naufragiul a avut loc către ora 6.00 GMT (8.00, ora României), la patru mile maritime (7,4 kilometri) în largul coastelor Agathonisi, în arhipelagul Dodecanez.

La fel ca alte ţări mediteraneene, Grecia înregistrează anul acesta o creştere puternică a numărului migranţilor şi refugiaţilor - 38.448 de persoane au intrat în ţară din ianuarie şi până la începutul lui noiembrie, faţă de 18.700 în tot anul 2022, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR).

Citește și
papa francisc
Papa Francisc denunţă „durerea şi ruşinea” morţii migranţilor în Mediterană de la începutul acestei luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În pofida unor operaţiuni de salvare a unor ambarcaţiuni aflate în dificultate, desfăşurate de către autorităţile greceşti cu ajutorul Agenţiei europene de supravegherea frontierelor (FRONTEX), la Marea Egee, în estul Mării Mediterane, au avut loc numeroase naufragii sângeroase.

Unul dintre cele mai sângeroase naufragii în această zonă a avut loc la 14 iunie, când 82 de persoane au murit încecate, iar alte sute au fost date dispărute, după ce un trauler care a plecat din Libia către Italia s-a răsturnat şi s-a scufindat în 15 minute, la 47 de mile marine (87 kilometri) de Pylos, în sudul Grecei continentale.

Această dramă a ridicat numeroase întrebări despre responsabilităţile autorităţilor greceşti, acuzate cu regularitate de faptul că efectuează expulzări ilegale ale migranţilor, cu scopul de a limita sosiriri pe teritoriul gresc.

În octombrie, patru persoane au fost găsite moarte, iar alte două au fost date dispărute în naufragii ale unor ambarcaţiuni cu migranţi în largul Insuleleor Lesbos şi Symi, la Marea Egee.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Patru morţi în Grecia, în urma unui naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul Insulei Lesbos
Patru morţi în Grecia, în urma unui naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul Insulei Lesbos

Patru persoane au murit luni în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul Insulei Lesbos, la Marea Egee, iar alţi 18 au supravieţuit, anunţă Paza de Coastă greacă, după o operaţiune de salvare.

Papa Francisc denunţă „durerea şi ruşinea” morţii migranţilor în Mediterană de la începutul acestei luni
Papa Francisc denunţă „durerea şi ruşinea” morţii migranţilor în Mediterană de la începutul acestei luni

Papa Francisc i-a îndemnat, duminică, pe politicieni să abordeze „rana deschisă” a morţii imigranţilor în Marea Mediterană, spunând că s-a rugat pentru cele 41 de persoane care au murit într-un naufragiu la începutul acestei luni.

Cel puțin șase morți și 55 de pasageri salvaţi după un naufragiu în Canalul Mânecii. Între cinci şi zece oameni, căutați
Cel puțin șase morți și 55 de pasageri salvaţi după un naufragiu în Canalul Mânecii. Între cinci şi zece oameni, căutați

Şase migranţi, între care un afgan, au murit, sâmbătă, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în Canalul Mânecii, în timp ce „cinci până la zece pasageri” sunt în continuare căutaţi, au anunţat prefectura maritimă locală şi parchetul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.