Nouă egipteni arestaţi în portul Kalamata, suspectaţi de trafic de persoane, după naufragiul din largul Greciei

naufragiu grecia
Agerpres

Nouă egipteni - suspectați de faptul că sunt traficanţi de persoane - au fost arestați în portul Kalamata, în Grecia, unde au fost aduşi supravieţuitori, după naufragiul unui vapor cu migranţi, relatează AFP, potrivit news.ro.

Între cei nouă se află căpitanul ambarcaţiunii dărăpănate şi supraîncărcate care s-a răsturnat şi scufundat, antrenând moartea a 79 de persoane, conform unui bilanţ oficial.

Potrivit sursei portuare, vaporul de pescuit a plecat din Egipt gol, a ambarcat migranţi la Tobrouk, un oraş portuat în estul Libiei şi se îndrepta către Italia.

Trei zile de doliu în Grecia

Grecia a decretat trei zile de doliu după una dintre cele mai mari tragedii pe mare. O barcă în care s-ar fi aflat 750 de migranți s-a scufundat în largul coastei de sud a Greciei.

Cel puțin 79 de oameni au murit, peste 100 au fost salvați, însă sute de persoane sunt date dispărute. Supraviețuitorii spun că pe vas s-ar fi aflat și 100 de copii.

Citește și
grecia steag
Grecia a decretat trei zile de doliu după naufragiul unei ambarcaţiuni de migranţi în largul peninsulei Peloponez
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ambarcațiunea ticsită cu migranți, care plecase - se pare - din Libia, cu destinația Italia, s-a scufundat la aproximativ 80 km sud-vest de Pylos, după ce ar fi refuzat inițial ajutorul, susțin autoritățile grecești.

Potrivit Gărzii de coastă grecești, un vas mic de pescuit, plin până la refuz, a fost observat în apele internaționale, cu două nopţi în urmă. L-a reperat un avion al Frontex, Agenția de frontieră a Uniunii Europene. Nimeni de la bord nu purta vestă de salvare.

Televiziunea publică din Grecia a prezentat o cronologie a dramei, citând date furnizate de Ministerul Transporturilor de la Atena. Astfel, oficialii eleni au stabilit un contact cu vasul cu telefonul prin satelit, de mai multe ori, și au oferit ajutor. Dar li s-a răspus în repetate rânduri: "Nu dorim nimic altceva decât să mergem în Italia".

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 01:40, în noaptea de marți spre miercuri - cineva din barcă ar fi transmis un mesaj SOS către Garda de coastă, semnalând o defecțiune la motor. Curând, vasul s-a răsturnat și în câteva minute, s-a scufundat. Operațiunile de căutare și salvare a victimelor au fost îngreunate de vântul foarte puternic.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei zile de doliu în Grecia după ce o barcă arhiplină, în care se aflau în jur de 700 de oameni, s-a scufundat
Trei zile de doliu în Grecia după ce o barcă arhiplină, în care se aflau în jur de 700 de oameni, s-a scufundat

Grecia a decretat trei zile de doliu după una dintre cele mai mari tragedii pe mare. O barcă în care s-ar fi aflat 750 de migranți s-a scufundat în largul coastei de sud a Greciei.

Grecia a decretat trei zile de doliu după naufragiul unei ambarcaţiuni de migranţi în largul peninsulei Peloponez
Grecia a decretat trei zile de doliu după naufragiul unei ambarcaţiuni de migranţi în largul peninsulei Peloponez

Grecia a decretat trei zile de doliu după naufragiul, miercuri, al unei ambarcaţiuni de migranţi în largul peninsulei Peloponez, în sud-vestul Greciei, accident care ar fi putut provoca sute de morţi, au anunţat serviciile premierului interimar.

Aeroporturile din România, tot mai aglomerate. Unde vor fi interzise zborurile charter în orele de vârf
Aeroporturile din România, tot mai aglomerate. Unde vor fi interzise zborurile charter în orele de vârf

Se anunță o vară foarte aglomerată pe aeroporturile din toată țara. Curse charter, deja rezervate în totalitate, vor purta mulți români în vacanță spre destinații din Grecia, Turcia, sau Spania.

Vacanțele în străinătate s-au scumpit, indiferent de destinație. Cât costă acum un sejur în Grecia
Vacanțele în străinătate s-au scumpit, indiferent de destinație. Cât costă acum un sejur în Grecia

Se fac socoteli peste socoteli în multe familii care vor să meargă în vacanță. Trebuie să știți din start că vara aceasta sejururile în străinătate vor costa mai mult.

FOTO și VIDEO. Unde a fost descoperită epava submarinului Triumph, dispărut misterios în 1942, în Al Doilea Război Mondial
FOTO și VIDEO. Unde a fost descoperită epava submarinului Triumph, dispărut misterios în 1942, în Al Doilea Război Mondial

Epava submarinului britanic H.M.S. Triumph, dispărut misterios într-o misiune realizată în Grecia în 1942 în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită în Marea Egee, a anunţat miercuri agenţia de presă elenă Ana, citată de AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.