Norvegia investighează alte două decese înregistrate după vaccinarea cu AstraZeneca

AstraZeneca
Shutterstock

Autorităţile norvegiene au informat luni că anchetează moartea a două persoane după inocularea cu vaccinul anticoronavirus produs de AstraZeneca şi care au prezentat un tablou clinic neobişnuit de tromboembolism, transmite EFE, informează Agerpres. 

Patru persoane au murit până acum în Norvegia în ultimele două săptămâni, cu un tablou clinic care include o cantitate scăzută de plachete, coagulare a vaselor sangvine şi hemoragii, similar celui detectat în mai multe ţări.

Alţi doi pacienţi continuă să fie internaţi în Spitalul Universitar din Oslo (OAS) cu simptome similare, au semnalat autorităţile, care au confirmat informaţia potrivit căreia mai mulţi dintre cei decedaţi aveau sub 50 de ani şi făceau parte din personalul medical.

"Agenţia Medicamentului nu poate exclude faptul că aceste cazuri ar putea avea legătură cu vaccinul", a transmis instituţia într-un comunicat, care subliniază că aceste simptome nu au fost înregistrate la pacienţi care au primit alte vaccinuri anticoronavirus folosite în Norvegia, precum Pfizer-BioNTech şi Moderna.

Atât această agenţie, cât şi Institutul de Sănătate Publică şi OAS colaborează în anchetarea acestor cazuri în Norvegia, care - împreună cu Danemarca şi Suedia - menţine suspendarea vaccinării cu AstraZeneca decisă în urmă cu mai bine de o săptămână până la o decizie finală, ce va fi anunţată în următoarele zile.

Citește și
Nicușor Dan
Primarul general: ”Încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alte ţări europene precum Italia, Spania sau Germania au reluat sau intenţionează să reia vaccinarea cu AstraZeneca după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat asigurări joi că nu există dovezi ale unei legături directe între cazuri, cu toate că nici nu a exclus total o astfel de legătură.

Unitatea de medici ai OAS care anchetează cazurile semnalate a notificat încă de acum patru zile că reacţia imunologică la vaccinul AstraZeneca este cea care a provocat trombozele pe care le-au suferit cele trei cadre medicale internate în acest centru, dintre care una a decedat acum o săptămână.

"Am făcut câteva descoperiri care pot explica evoluţia clinică a pacienţilor. Aceste descoperiri sprijină ipoteza conform căreia au avut o reacţie imunologică puternică ce a provocat formarea de anticorpi, care au putut activa la rândul lor plachetele şi au provocat tromboze", a declarat Pal Andre Holme, şeful echipei medicale, care a dat asigurări că, în afară de vaccin, nu vede "altă explicaţie posibilă" pentru apariţia acestei reacţii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Guvernul vrea să închidă cluburile și restaurantele care nu respectă regulile Covid-19
Guvernul vrea să închidă cluburile și restaurantele care nu respectă regulile Covid-19

Premierul Florin Cîţu a anunţat luni că Guvernul are pregătită o ordonanţă de urgenţă pentru suspendarea activităţii cluburilor şi restaurantelor care nu respectă măsurile de protecţie sanitară.

Primarul general: ”Încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului”
Primarul general: ”Încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului”

Primarul general Nicușor Dan a declarat, luni, după o ședință avută cu premierul Florin Cîțu și primarii de sectoare, că se încearcă, ”pe cât posibil” evitarea aplicării unei măsuri de ”carantinare a Bucureștiului”.

Capitala ar putea să reintre în carantină din cauza ratei de infectare. Voiculescu: „Nicio măsură nu poate fi eliminată”
Capitala ar putea să reintre în carantină din cauza ratei de infectare. Voiculescu: „Nicio măsură nu poate fi eliminată”

Bucureştenii ar putea să iasă din case doar cu declaraţie pe proprie răspundere şi cu un motiv bine întemeiat, ne spune ministrul Sănătăţii.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.