Nikki Haley, primul contracandidat al lui Trump la alegerile prezidențiale din 2024. Cine este fosta guvernatoare republicană

nikki haley
Profimedia

Nikki Haley, fostă guvernatoare republicană în Carolina de Sud şi aliată a lui Donald Trump, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Statelor Unite ale Americii.

Haley este aşteptată să facă mai multe declaraţii pe această temă, miercuri, la Charleston, la un eveniment de lansare a campaniei, scrie news.ro.

„Sunt candidat la alegerile prezidenţiale”, a declarat fostul ambasador al Statelor Unite la ONU, într-un videoclip pentru susţinătorii săi.

„Nu am pierdut niciodată la alegeri”, a spus cea care a fost prima femeie guvernator a acestui stat din sudul Statelor Unite şi prima dintr-o minoritate etnică, fiind în acelaşi timp cel mai tânăr guvernator din ţară.

Cine este Nikki Haley

Nimrata Nikki Randhawa Haley, născută într-o familie de origine indiană, a fost aleasă în acest post de două ori în 2010 şi în 2014, înainte de a fi numită de Trump ambasador la Naţiunile Unite. După ce candidatura ei a fost anunţată, Haley plănuieşte să meargă în New Hampshire, primul stat unde vor fi organizate alegerile primare în 2024.

Citește și
Donald Trump
Depoziția lui Donald Trump în care refuză să răspundă la întrebări. A invocat Al Cincilea Amendament de 400 de ori
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nikki Haley s-a născut în 1972 în zona rurală din Carolina de Sud într-o familie de imigranţi sikh din Punjab. Părinţii săi sunt doi profesori, stabiliţi mai întâi în Canada, înainte de a emigra în Statele Unite. Crescută în credinţa sikh, ea s-a convertit la creştinism când s-a căsătorit.

Ea a intrat în politică în 2004 fiind aleasă în Camera Reprezentanţilor din Carolina de Sud.

După şase ani în această funcţie, în 2010, a reuşit să câştige surprinzător alegerile de guvernator al statului.

La alegerile republicane, ea se va confrunta ciar cu Donald Trump, care şi-a anunţat deja candidatura pentru un al doilea mandat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trump a invocat de peste 400 de ori cel de al Cincilea Amendament când a dat declarații în fața Procuraturii Generale
Trump a invocat de peste 400 de ori cel de al Cincilea Amendament când a dat declarații în fața Procuraturii Generale

Procuratura Generală a New York-ului a publicat o înregistrare video cu depoziția pe care i-a luat-o fostului președinte american Donald Trump, în august, anul trecut.

Depoziția lui Donald Trump în care refuză să răspundă la întrebări. A invocat Al Cincilea Amendament de 400 de ori
Depoziția lui Donald Trump în care refuză să răspundă la întrebări. A invocat Al Cincilea Amendament de 400 de ori

Depoziția filmată a fostului președinte Donald Trump a fost făcută publică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.