Motivul pentru care o pasageră a fost dată jos din avion. „Și-a băgat degetele în urechi”

Pasagera avion
iStock

O femeie a fost dată jos dintr-un avion care zbura dinspre Wellington spre Auckland, Noua Zeelandă, după ce a refuzat să se uite la filmulețul în care erau prezentate măsurile de siguranță la bord.

După aceea, însoțitoarele de zbor au încercat să o determine să citească pliantul de prezentare.

Femeia, descrisă de ceilalți pasageri ca fiind „înstărită”, a ignorat îndemnurile repetate ale stewardeselor companniei Air New Zealand.

„A început filmulețul, iar însoțitoarea de zbor ne arăta pliantul cu măsurile de siguranță, însă femeia stătea cu nasul în cartea ei”, a povestit un pasager pentru Stuff.co.nz, citat de The Guardian.

Martorul a mai spus că femeia avea o geantă Louis Vuitton. După aceea, ea și-a deschis telefonul.

Citește și
Accident aviatic
Povestea tânărului care a supraviețuit după un accident aviatic. L-a salvat un hanorac
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Stewardesa i-a spus, răbdătoare: „Puteți, vă rog, să vă uitați ce se întâmplă? Pentru că stați chiar pe rândul cu ieșirea de ugență.” Însoțitoarea de zbor a fost foarte politicoasă, dar femeia și-a băgat degetele în urechi. Nu părea să îi pese”, a mai spus martorul.

Din cauza atitudinii pasagerei, zborul a fost amânat. Celelalte persoane din avion au rugat-o să fie atentă, însă ea a refuzat.

În cele din urmă, pilotul a decis ca femeia să fie dată jos din avion, „pentru că n-a reușit să se supună regulilor echipajului.”

„Poliția a așteptat la poartă, iar pasagera a fost obligată să se întoarcă în aeroport”, a spus un purtător de cuvânt al companiei Air New Zealand.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Avion British Airways, afectat de turbulențe severe. Mulți pasageri s-au lovit de plafon
Avion British Airways, afectat de turbulențe severe. Mulți pasageri s-au lovit de plafon

Un avion al companiei British Airways a fost lovit de turbulențe severe, luni, în timp ce efectua o cursă de la Londra spre Florida.

Povestea tânărului care a supraviețuit după un accident aviatic. L-a salvat un hanorac
Povestea tânărului care a supraviețuit după un accident aviatic. L-a salvat un hanorac

Willy Phillips Jr. avea 13 ani când a scăpat cu viață dintr-un accident aviatic în urma căruia tatăl său și-a pierdut viața. Nouă ani mai târziu, el a decis să vorbească despre coșmarul prin care a trecut.

Motivul pentru care un pasager a vrut să sară din avion. „A deschis ușa de urgență”
Motivul pentru care un pasager a vrut să sară din avion. „A deschis ușa de urgență”

Pasagerul unui avion a încercat să deschidă ușa de urgență și să sară, imediat după aterizare.

O tânără care zbura cu avionul a încremenit când s-a uitat sub scaun. „Am început să plâng”
O tânără care zbura cu avionul a încremenit când s-a uitat sub scaun. „Am început să plâng”

O tânără din Anglia a suferit un atac de panică sever, după ce a zburat mai mulți kilometri deasupra apei, fără să aibă vestă de salvare sub scaun.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.