FOTO impresionant. Polițiștii din New York prind o femeie că fură mâncare, dar plătesc ei

politisti, New York
Twitter

Polițiștii din New York au fost lăudați după ce au prins o femeie că a furat mâncare, dar i-au plătit acesteia alimentele.

Potrivit The Independent, momentul în care polițiștii NYPD erau la casa de marcat și plăteau mâncarea a fost surprins cu camera unui telefon mobil de către un alt cumpărător pe nume Paul Bozymowski, care a postat imaginea pe Twitter.

Știu că poliția trebuie să ia decizii în câteva secunde în fiecare zi, așa că atunci când au plătit pentru mâncarea femeii fără ezitare a fost ceva spectaculos. A fost incredibil de emoționant să vezi un astfel de moment cu adevărat sensibil.” a spus Bozymowski.

Ulterior, cei 3 polițiști au spus într-o conferință de presă că toți colegii lor fac astfel de gesturi, însă aceste gesturi sunt cunoscute prea puțin de către public.

Am întrebat-o ce s-a întâmplat. Ea mi-a spus că îinera foame. M-am uitat în sacoșa ei și am decis - noi toți am decis - să îi plătim mâncarea”, a spus Louis Sojo, unul dintre polițiști.

Citește și
Record istoric in Times Square - 4
Moment de senzație în Times Square. Cum au reușit 2 frați un nou record istoric. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a mai adăugat faptul că nu s-a așteptat la o asemenea reacție în public.

Știți, eu fac asta de 22 de ani. Nu este prima dată când plătim pentru mâncare. Nu este pentru prima dată când ei au plătit pentru mâncarea cuiva. Nu facem ata tot timpul, dar, știți, când te uiți la fața cuiva și vezi că are nevoie de tine și că îi este foame cu adevărat. Este destul de greu, ca om, să te facei că nu vezi așa ceva. Nu am fost crescuți în felul ăsta. Așa că asta e cel mai bun lucru care trebuie făcut”, a mai spus polițistul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un star YouTube, găsit mort pe un pod. Ce a postat în urmă cu 6 zile
Un star YouTube, găsit mort pe un pod. Ce a postat în urmă cu 6 zile

Etika a fost găsit mort pe un pod, potrivit Departamentului de Poliție din New York. Tânărul era cunoscut pe YouTube pentru videourile sale și a fost dat dispărut în urmă cu șase zile.

Moment de senzație în Times Square. Cum au reușit 2 frați un nou record istoric. FOTO
Moment de senzație în Times Square. Cum au reușit 2 frați un nou record istoric. FOTO

Frații Nik și Lijana Wallenda, de la circul “Flying Wallendas”, au fost protagoniștii unui moment de senzație în piața Times Square din New York.

Cuba Gooding Jr, arestat și inculpat. Ce i-ar fi făcut actorul unei femei într-un club
Cuba Gooding Jr, arestat și inculpat. Ce i-ar fi făcut actorul unei femei într-un club

Actorul american Cuba Gooding Jr. a fost inculpat joi la New York pentru agresiune sexuală în legătură cu un incident petrecut săptămâna trecută, pe care vedeta îl neagă în mod categoric.

Crima care a șocat New York-ul. Un tată și-a abuzat și ucis fiica de 8 luni. FOTO
Crima care a șocat New York-ul. Un tată și-a abuzat și ucis fiica de 8 luni. FOTO

Un bărbat din New York a fost arestat de poliţie, după ce s-a descoperit că individul îşi omorâse fiica de 8 luni. Bărbatul a abuzat de micuţa înainte de-a îi lua viaţa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.