Misterul prăbușirii blocului din Miami. Ce ar fi putut provoca dezastrul care a dus la dispariția a 159 de oameni

×
Codul embed a fost copiat

Patru persoane au murit, iar 159 de persoane au fost date dispărute, după ce o clădire rezidenţială din oraşul Surfside, în apropiere de Miami, s-a prăbuşit în noaptea de miercuri spre joi.

În timp ce autoritățile din SUA caută printre ruine în speranța că vor găsi supraviețuitori, cauza probușirii imobilului vechi de patru decenii rămâne o necunoscută. Presa locală a relatat că imobilul a fost construit în 1981 şi avea peste 130 de apartamente.

Vineri, încă se auzeau zgomote de sub mormanul de beton, semn că ar mai putea fi supravieţuitori.

 

Autoritățile au demarat o anchetă în acest sens, dar inginerii au declarat că este imposibil, în stadiul actual, să identifice motivul prăbușirii, relatează CNN.

Citește și
Aproape 100 de persoane sunt date dispărute după prăbușirea blocului de 12 etaje din Miami
Aproape 100 de persoane sunt date dispărute după prăbușirea blocului de 12 etaje din Miami
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficialii locali au respins zvonurile potrivit cărora clădirea era într-o stare avansată de degradare.

Un avocat al asociației de proprietari, Kenneth Direktor, a avertizat împotriva speculațiilor, menționând că imobilul a fost supus unei serii de inspecții „în ultimele câteva luni”, ca parte a procesului de certificare a siguranței sale.

„Nimic de genul acesta nu era previzibil. Cel puțin nu a fost văzut de inginerii care au analizat clădirea din punct de vedere structural”, a declarat Direktor. „Clădirea era în starea la care te-ai aștepta pentru o clădire veche de 40 de ani, care se află pe malul Oceanului Atlantic”, a mai spus el.

„Nu există niciun motiv pentru ca această clădire să se prăbușească în felul acesta, cu excepția cazului în care cineva smulge literalmente suporturile de dedesubt, sau sunt spălate, sau există o groapă sau ceva de genul ăsta, pentru că pur și simplu s-a prăbușit. Se făceau lucrări la acoperiș, dar tot timpul se fac lucrări la acoperișul clădirilor”, a declarat și primarul din Surfside, Charles W. Burkett.

Experții încearcă acum să deslușească misterul prăbușirii.

„Această prăbușire este o cedare clasică a coloanelor. Clădirea în sine era susținută de o serie de piloni; dacă pilonii cedează, totul cedează”, a declarat Kit Miyamoto, inginer structural și președinte al Comisiei pentru siguranță seismică din California.

Părerile oferite de specialiști

 

Proximitatea față de apa sărată a oceanului a fost considerată o problemă recurentă de specialiștii care au încercat să înțeleagă dezastrul.

Atât Miyamoto, cât și Greg Batista, un alt expert în proiecte de reparații de beton, au semnalat amplasarea clădirii pe plajă.

Potențialul pentru scorojire – un defect periculos cauzat de ruginirea oțelului armat în interiorul betonului – este mai mare atunci când o structură se învecinează cu marea.

„Am văzut de-a lungul și de-a latul coastei sute de clădiri în care aveți probleme cu betonul. Dacă nu sunt întreținute, fie că este vorba de o problemă de beton sau de o problemă de așezare, poate fi vorba de un pod, poate fi vorba de o clădire, poate fi vorba de un baraj sau de un dig – acest tip de lucruri se întâmplă dacă nu sunt îngrijite”, a spus Greg Batista.

Noi detalii ies la iveală

 

Joi, USA Today a prezentat un studiu, publicat în 2020, care a arătat că blocul prăbușit – spre deosebire de alte clădiri din jurul său – s-a scufundat cu o rată de aproximativ 2 milimetri pe an între 1993 și 1999.

Cercetarea s-a axat pe efectele subsidenței, cedarea sau prăbușirea treptată a terenului, asupra riscurilor de inundații de coastă. Cercetarea nu a mai urmărit starea clădirii după 1999, astfel încât nu este clar dacă structura a continuat să se scufunde în ritmul descris în studiu.

Shimon Wdowinski, coautor al studiului și profesor la Institutul de Mediu al Universității Internaționale din Florida, a avertizat că cercetarea sa nu a oferit o dovadă incontestabilă.

Întrebat dacă scufundarea ar fi putut reprezenta un factor ce a contribuit la prăbușire, Wdowinski a spus că este nevoie de informații suplimentare pentru a se putea pronunța.

„Dacă totul se deplasează în jos la același nivel, atunci nu atât de mult, dar dacă o parte a clădirii se mișcă în raport cu cealaltă, acest lucru ar putea cauza unele tensiuni și fisuri. O anumită cedare poate iniția procesul”, a declarat el.

Într-un interviu acordat vineri, Kobi Karp, membru al Institutului American al Arhitecților, a declarat că, dacă „așezarea” construcției nu ar fi fost una „egală”, acest lucru ar fi fost observat.

„Oamenii din clădire ar fi văzut crăpături în podelele lor, masa nu ar fi fost plată, lucrurile s-ar fi rostogolit. Ar fi văzut fisuri în pereți”, a spus Karp.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cel puțin 4 morți și 160 de răniți după prăbușirea blocului din Miami. Zgomote încă se aud de sub betoane
Cel puțin 4 morți și 160 de răniți după prăbușirea blocului din Miami. Zgomote încă se aud de sub betoane

Cel puţin patru oameni au murit, iar alţi 160 sunt daţi dispăruţi. Este cel mai recent bilanţ după ce un bloc de locuinţe cu 12 etaje s-a prăbuşit lângă Miami, în Florida.

Aproape 100 de persoane sunt date dispărute după prăbușirea blocului de 12 etaje din Miami
Aproape 100 de persoane sunt date dispărute după prăbușirea blocului de 12 etaje din Miami

Continuă căutările la Miami după groaznicul incident de joi, când un bloc de 12 etaje s-a prăbuşit. Cel puţin o persoană a fost găsită fără viaţă şi aproape 100 sunt încă date dispărute.

Un bloc cu 12 etaje s-a prăbușit, în Florida. Cel puțin o persoană a murit. VIDEO
Un bloc cu 12 etaje s-a prăbușit, în Florida. Cel puțin o persoană a murit. VIDEO

Incident tragic în Miami, unde un bloc de 12 etaje s-a prăbuşit din senin.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.