Ministru rus: Acţiunile SUA şi NATO în Europa contribuie la creşterea ameninţării militare

Ministru rus: Acţiunile SUA şi NATO în Europa contribuie la creşterea ameninţării militare
Shutterstock

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a afirmat marţi că acţiunile SUA şi ale alianţei nord-atlantice NATO în Europa contribuie la creşterea ameninţării militare, a relatat agenţia rusă de presă Interfax preluată de Reuters.

Potrivit lui Şoigu, Rusia va acţiona aşa cum consideră adecvat pentru a asigura securitatea la graniţele sale, a transmis Interfax.

Remarcile sale survin în contextul în care fricţiunile de la frontiera dintre Rusia şi Ucraina s-au mai diminuat în ultimele zile, după ce Moscova a ordonat o retragere a trupelor sale, săptămâna trecută.

Vineri, Ministerul rus al Apărării a anunţat că a început retragerea trupelor mobilizate în ultimul timp în Crimeea şi în zonele de la frontiera cu Ucraina spre bazele lor permanente, după participarea acestora la exerciţii militare.

Prezenţa unor ample efective de soldaţi ruşi în apropierea Ucrainei, care luptă din 2014 împotriva rebelilor separatişti proruşi în Donbas, estul ţării, a alimentat tensiuni între Moscova, Kiev şi Occident în ultimele săptămâni, Ucraina suspectând Moscova de pregătirea unei invazii.

Citește și
Rusia, Romania, steag
România expulzează un diplomat rus. Reacția venită din partea Moscovei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rusia a dezminţit, asigurând că manevrele sale nu sunt "ameninţătoare", ci reprezintă un răspuns la exerciţiile NATO în Europa şi provocări ucrainene.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Convorbire telefonică între Macron și Putin. Ce a cerut președintele francez
Convorbire telefonică între Macron și Putin. Ce a cerut președintele francez

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis lui Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică, ”îngrijoarea (sa) gravă cu privire la starea sănătăţii” lui Aleksei Navalnîi, a anunţat Palatul Élysée, relatează AFP.

România expulzează un diplomat rus. Reacția venită din partea Moscovei
România expulzează un diplomat rus. Reacția venită din partea Moscovei

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat al Rusiei.

Presă: Rusia ar fi donat Moldovei vaccinurile Sputnik V refuzate de Slovacia pentru că difereau de cele oficiale
Presă: Rusia ar fi donat Moldovei vaccinurile Sputnik V refuzate de Slovacia pentru că difereau de cele oficiale

Rusia ar fi donat Republicii Moldova dozele de vaccin Sputnik V pe care Slovacia le-a refuzat după ce a descoperit că diferă de cele prezentate oficial și trimise spre omologare la Agenția Europeană a Medicamentului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.