Ministru britanic despre experienţa sa ca bolnav de COVID-19: ”Groaznic ca naiba”

Ben Wallace
Getty

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a vorbit luni despre experienţa prin care a trecut cât timp a fost bolnav de COVID-19, povestind că a fost 'groaznic ca naiba', scrie Reuters.

De asemenea el a zis că virusul l-a secătuit de energie, i-a redus voinţa şi l-a făcut să-şi piardă temporar simţurile gustului şi mirosului.

Întrebat la postul Sky News cum a fost să fie bolnav de COVID-19, Wallace a răspuns: 'Groaznic ca naiba, dacă vreţi purul adevăr'.

'Nu a fost grav, dar te epuizează mental pentru că vine şi pleacă', a povestit ministrul, care a fost infectat cu coronavirus la sfârşitul lui martie.

'Am stat singur în apartamentul meu din Londra timp de opt zile şi mi-am pierdut gustul şi mirosul, şi e un soi de secătuire de energie care îţi reduce voinţa', a continuat el.

Citește și
coronavirus
Medicii avertizează asupra unui nou simptom apărut în urma infectării cu Covid-19. ”Se pot sufoca oricând”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

'Dar apoi a dispărut şi mi-am luat unele precauţii, iar în cele din urmă am revenit la muncă', a adăugat Ben Wallace.

Pe de altă parte, întrebat la postul de radio LBC dacă Beijingul va trebui să răspundă în ce priveşte informaţiile pe care le-a dat lumii despre epidemia sa declanşată de coronavirus, Ben Wallace a răspuns: 'Cred că da'.

'Timpul pentru aceste analize va fi după ce vom avea totul sub control şi vom fi traversat totul şi economiile noastre vor fi revenit la normal', a afirmat el.

'China trebuie să fie deschisă şi transparentă cu privire la pe ce s-a bazat, deficienţele sale, dar şi succesele sale', a apreciat ministrul britanic.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 4 mai. 15 noi decese, bilanțul total a ajuns la 818
Coronavirus România, LIVE UPDATE 4 mai. 15 noi decese, bilanțul total a ajuns la 818

Coronavirus România, 4 mai. Până luni, au fost confirmate 13.512 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19 şi 818 de decese, potrivit bilanţului anunțat de autorități la ora 13.00.

Medicii avertizează asupra unui nou simptom apărut în urma infectării cu Covid-19. ”Se pot sufoca oricând”
Medicii avertizează asupra unui nou simptom apărut în urma infectării cu Covid-19. ”Se pot sufoca oricând”

”Hipoxia tăcută” este un mister care i-a făcut pe medici să pună la îndoială elementele de bază ale biologiei, scrie The Guardian. 

Șeful diplomației europene: Europa a fost naivă în privința Chinei
Șeful diplomației europene: Europa a fost naivă în privința Chinei

Europa a fost ”puțin naivă” în relația sa cu China, dar abordarea sa începe să fie mai realistă, a declarat înaltul reprezentant pentru afaceri externe al UE, Josep Borrell, într-un interviu citat de politico.eu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.