Mii de unguri au protestat la Budapesta: ”Ne-a ajuns!”

×
Codul embed a fost copiat

Câteva mii de unguri au manifestat la Budapesta, sâmbătă, împotriva premierului Viktor Orban şi noii legi care modifică regimul orelor suplimentare.

Protestatarii au purtat un banner cu mesajul ''Ne-a ajuns!'' şi drapele ale Ungariei şi ale Uniunii Europene. Un grup de 50-60 de persoane au mărşăluit din Piaţa Eroilor pe bulevardul Andrassy din capitala ungară, relatează Agerpres

Alţi demonstranţi au trecut Podul Libertăţii, ridicat peste Dunăre, şi s-au grupat în apropierea vechiului castel din Buda (partea de vest a capitalei ungare, în trecut oraş de sine stătător).

La Salgotarjan, în nordul Ungariei, s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţă o demonstraţie în centrul oraşului, cei aproximativ 200 de participanţi solicitând un sistem de pensionare mai flexibil şi modificarea legii privind conflictele de muncă.

Mai mulţi lideri sindicali au avut intervenţii în care au cerut salarii echitabile şi creşterea remuneraţiilor în sectorul public.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Guvernul ungar, condus de Viktor Orban, a promovat în luna decembrie un proiect de lege care le cere lucrătorilor să presteze până la 400 de ore suplimentare pe an.

Orban susţine că legea serveşte intereselor lucrătorilor, care au astfel posibilitatea legală de a lucra peste programul normal într-o perioadă în care economia ungară se confruntă cu o penurie masivă de forţă de muncă

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.