Migranți afgani ascunși într-un camion frigorific. Cum au fost descoperiți

camion
iStock

Poliţia germană a eliberat luni 11 migranţi dintr-un camion frigorific, la o benzinărie din Bavaria, relatează agenţia DPA.

Migranţii, afgani cu vârste cuprinse între 14 şi 31 de ani, s-au ascuns în vehicul atunci când acesta se afla în Serbia, potrivit poliţiei germane. Camionul venea din Turcia şi era încărcat cu fructe, transmite Agerpres.

Şoferul a oprit lângă oraşul Passau, aproape de frontiera cu Austria, după ce a auzit sunete din spatele vehiculului. După ce au fost eliberaţi de poliţie, migranţii au spus că reuşeau cu greu să mai respire.

Potrivit poliţiei, ar fi plauzibilă versiunea că şoferul nu ştia că grupul de migranţi pătrunsese în camionul frigorific. Dacă acesta şi-ar fi continuat aşa drumul până în Belgia, destinaţia sa finală, probabil că ei nu ar fi supravieţuit, cum s-a întâmplat recent cu 39 de migranţi vietnamezi găsiţi morţi într-un astfel de camion în sud-estul Angliei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
politia de frontiera
Cinci migranți, reținuți în timp ce încercau să treacă granița spre Ungaria pe jos
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Poliția sârbă caută șase migranți care s-ar fi răsturnat cu barca pe Dunăre
Poliția sârbă caută șase migranți care s-ar fi răsturnat cu barca pe Dunăre

Poliţia sârbă a declanşat operaţiunea de căutare a şase migranţi despre care se crede că s-au înecat luni după ce barca în care se aflau s-a răsturnat în timpul tentativei de traversare a Dunării între Serbia şi Croaţia, transmite dpa.

Cinci migranți, reținuți în timp ce încercau să treacă granița spre Ungaria pe jos
Cinci migranți, reținuți în timp ce încercau să treacă granița spre Ungaria pe jos

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial PF Satu Mare şi Sectorului PF Sânnicolau Mare au depistat cinci cetăţeni din Irak şi Tunisia care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge în vestul Europei.

Zeci de migranți călăuziți de un român, prinși la frontiera cu Serbia
Zeci de migranți călăuziți de un român, prinși la frontiera cu Serbia

Un număr de 23 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Afganistan, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei, călăuziţi de un cetăţean român, au fost opriţi la frontiera cu Serbia, se arată într-un comunicat al ITPF Timişoara.

Muntenegru va desfăşura trupe la granițe. De ce au luat autoritățile această decizie
Muntenegru va desfăşura trupe la granițe. De ce au luat autoritățile această decizie

Muntenegru va desfăşura trupe la graniţele sale, în răspuns la creşterea numărului de migranţi care trec prin această ţară, pe o nouă rută balcanică spre Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.