Mesaj puternic de susținere pentru R. Moldova și președintele Maia Sandu, de la Parlamentul European: ”Vom merge împreună”

Roberta Metsola, Maia Sandu
Agerpres

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis, marți, un mesaj puternic de susținere Republicii Moldova, după ce această țară și-a închis spațiul aerian din motive de securitate.    

Într-un mesaj publicat pe Twitter, oficialul european i-a transmis președintelui Republcii Moldova, Maia Sandu, că ”locul Moldovei este în familia europeană” și că ”în acest context geopolitic dificil” se poate baza pe solidaritatea Parlamentului European.

”Președinte @sandumaiamd, leadership-ul și curajul dvs. în continuarea reformelor în vederea aderării la UE au tot sprijinul nostru. Vom merge împreună” - se arată în mesajul președintelui P.E., însoțit de un comunicat de presă în care se precizează următoarele:

În numele Parlamentului European, aș dori să-mi exprim solidaritatea noastră de nezdruncinat cu Republica Moldova și încrederea noastră în conducerea pro-europeană a Republicii Moldova.

Suntem conștienți de situația internă dificilă și de contextul geopolitic cu care se confruntă țara dumneavoastră, exacerbate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Fiți siguri că Parlamentul European va rămâne alături de Republica Moldova pe drumul său către aderarea la Uniunea Europeană. Vom continua să oferim sprijin financiar și politic și vom colabora cu dvs. pentru a consolida rezistența țării dvs. în ceea ce privește securitatea, aprovizionarea cu energie și combaterea campaniilor de propagandă și dezinformare alimentate de Rusia.

Citește și
avion
Filmul zilei în care Republica Moldova și-a închis spațiul aerian din motive de securitate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Permiteți-mi, de asemenea, să vă felicit pentru conducerea și curajul de care ați dat dovadă în continuarea reformelor cheie în Moldova. Locul Republicii Moldova este alături de noi, în familia europeană. Sper să ne întâlnim în curând.” 

Recent, președintele Maia Sandu a susținut că „Rusia pregătește o lovitură de stat, în Republica Moldova".

Ea afirmă că există un plan concret, cu diversioniști camuflați în civil, care să acționeze violent, cu luare de ostaci, pentru răsturnarea puterii de la Chișinău.

Maia Sandu confirmă astfel declarațiile făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit cărora, nişte documente interceptate de Kiev, arată că Vladimir Putin vrea să distrugă Republica Moldova.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sadu, spune că Rusia vrea să forțeze schimbarea puterii de la Chișinău.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis din cauza unui obiect neidentificat, asemănător unui balon
Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis din cauza unui obiect neidentificat, asemănător unui balon

Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis marţi, pentru puţin peste două ore, după ce un obiect neidentificat de mici dimensiuni asemănător unui balon meteorologic a fost detectat în zona oraşului Soroca, relatează PRO TV Chișinău.

Filmul zilei în care Republica Moldova și-a închis spațiul aerian din motive de securitate
Filmul zilei în care Republica Moldova și-a închis spațiul aerian din motive de securitate

Alertă după alertă în Republica Moldova. Autoritățile de la Chișinău au închis spațiul aerian din motive de securitate, după ce o dronă străină ar fi survolat țara.

Republica Moldova și-a închis spațiul aerian mai multe de trei ore după ce o dronă străină ar fi survolat țara
Republica Moldova și-a închis spațiul aerian mai multe de trei ore după ce o dronă străină ar fi survolat țara

Alertă în Republica Moldova. Două avioane care zburau spre Chişinău au fost redirecţionate marți pe aeroportul din Iaşi, după ce autorităţile moldovene au decis să închidă temporar spaţiul lor aerian.

Rusia respinge acuzațiile lansate de Maia Sandu conform cărora ar pregăti o lovitură de stat în Republica Moldova
Rusia respinge acuzațiile lansate de Maia Sandu conform cărora ar pregăti o lovitură de stat în Republica Moldova

Ministerul rus de Externe a respins acuzaţiile lansate de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, conform cărora a existat un plan de a destabiliza ţara.

Ce spune Casa Albă despre lovitura de stat pe care Rusia o plănuia în Moldova
Ce spune Casa Albă despre lovitura de stat pe care Rusia o plănuia în Moldova

Rapoartele despre un complot rusesc de a răsturna guvernul Republicii Moldova sunt "profund îngrijorătoare", a afirmat luni John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, într-o conferinţă de presă.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.