Megaorașul cu 13 milioane de oameni care a fost închis din cauza poluării aerului. ”Aerul a devenit toxic”

smog
Profimedia

Al doilea cel mai populat oraș din Pakistan, Lahore – cu peste 13 milioane de locuitori – a închis școli și parcuri publice, mall-uri și birouri după ce indicele de calitate a aerului (AQI) a crescut în această săptămână la peste 400, potrivit IQAir.

Acest număr este considerat „periculos” de către compania elvețiană de tehnologie a calității aerului, specializată în protecția împotriva poluanților din aer, scrie CNN

Autoritățile din provincia Punjab din Pakistan au impus o „urgență de mediu și sănătate” în trei orașe – Gujranwala și Hafizabad și în plus față de Lahore – până când situația se va îmbunătăți, a declarat în această săptămână ministrul mediului Mohsin Naqvi. Cele trei orașe la un loc reprezintă peste 15 milioane de locuitori.

„Va exista o circulație limitată a oamenilor către și dinspre aceste zone cu mijloacele de transport public și privat, a spus marți un comunicat al biroului lui Naqvi.

Creșterea poluării în Pakistan vine după ce în India vecină, smogul a acoperit capitala New Delhi săptămâna trecută, în timp ce temperaturile mai scăzute au prins particule de poluare, creând o ceață toxică care a atins niveluri periculoase.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În mod tradițional, spre sfârșitul anului după recolta de iarnă, milioane de fermieri își curăță miriștile de orez rămase prin aprinderea câmpurilor pentru a se pregăti pentru recolta de grâu.

Acest lucru, împreună cu poluarea vehiculelor și industriale, a creat cantități abundente de smog în statele din nordul Indiei Haryana, Punjab, Uttar Pradesh și New Delhi.

Curtea Supremă a Indiei a ordonat săptămâna aceasta autorităților din statele din jurul New Delhi să oprească fermierii să ardă recoltele rămase, interzicând totodată folosirea petardelor la nivel național înaintea festivalului Diwali din acest weekend.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.