Medvedev: „50 de state vor să steargă Rusia de pe fața Pământului. Ne confruntăm cu un întreg imperiu de diverși inamici”

Dmitri Medvedev
Getty

Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei și unul ditnre principalii susținători ai lui Vladimir Putin, a lansat noi acuzații la adresa statelor occidentale în contextul războiului din Ucraina.

Moscova consideră că cel puțin cincizeci de țări lucrează împreună pentru atingerea unui obiectiv comun de a șterge Rusia "de pe fața pământului", a declarat, sâmbătă, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, potrivit agenției de presă Baha.

El a spus că cele cincizeci de națiuni și-au stabilit obiectivul de a "strangula" Rusia. "Nu va funcționa. Noi suntem mai puternici, iar acum acest lucru este de asemenea evident", a spus el, acuzând țările în cauză că se folosesc de războiul din Ucraina pentru a-și promova agenda.

"Încă o dată, ne confruntăm cu aproape un întreg imperiu de diverși inamici: Neofasciștii ucraineni și europeni, Statele Unite, alți anglo-saxoni și vasalii lor", a declarat Medvedev. Potrivit acestuia, iluziile cu privire la Occidentul "democratic" au fost în cele din urmă risipite în ultimul an.

Medvedev:„Occidentul își prelungește artificial agonia”

Totodată, Dmitri Medvedev, a mai spus că potențialul nuclear al Moscovei a servit ca o formă de descurajare pentru țările occidentale care sprijină Ucraina.

Citește și
dmitri medvedev
Medvedev: Dacă Rusia nu obține victoria în Ucraina, atunci va înceta să existe, se va dezintegra
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Avem suficiente arme, inclusiv arme moderne și de înaltă precizie", a declarat Medvedev, susținând că armamentul este cel care protejează teritoriul rus de "capetele fierbinți".

Medvedev a susținut anterior că Rusia are tot dreptul de a se apăra prin utilizarea armelor nucleare în caz de autoapărare.

În timpul valului de declarații, Dmitri Medvedev a acuzat Vestul că prelungește suferința din Ucraina în încercarea de a învinge Rusia, adversarul său geopolitic de lungă durată.

Într-un articol publicat sâmbătă, Medvedev a calificat această mișcare drept "inutilă" și a afirmat că Ucraina nu va putea lupta singură împotriva Rusiei. "Occidentul își prelungește artificial agonia", a declarat oficialul, adăugând că puterile occidentale fac acest gen de lucruri de ani de zile.

"Dar ce să iei de la ei - mintea nu a fost niciodată punctul lor forte", a conchis Medvedev, potrivit sursei menționate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dmitri Medvedev: Vom obţine victoria, chiar dacă va trebui să ajungem la frontierele Poloniei
Dmitri Medvedev: Vom obţine victoria, chiar dacă va trebui să ajungem la frontierele Poloniei

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, şi-a exprimat vineri încrederea în "victoria" Rusiei în Ucraina, cu ocazia împlinirii unui an de la declanşarea invaziei Moscovei în ţara vecină.

Medvedev: Dacă Rusia nu obține victoria în Ucraina, atunci va înceta să existe, se va dezintegra
Medvedev: Dacă Rusia nu obține victoria în Ucraina, atunci va înceta să existe, se va dezintegra

Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a respins, miercuri, apelurile lui Joe Biden ca Moscova să-şi retragă trupele din Ucraina şi a atras atenţia că, fără o victorie în acest război, țara sa "va înceta să existe, se va dezintegra".

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei amenință că ”va da foc” Ucrainei dacă Occidentul îi va mai livra arme
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei amenință că ”va da foc” Ucrainei dacă Occidentul îi va mai livra arme

Fostul preşedinte al Rusiei Dmitri Medvedev a condamnat, din nou, în termeni duri, ajutorul Occidentului acordat Ucrainei. El a ameninţat că Rusia va continua atacurile în cazul unor noi livrări de arme.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă