Medvedev a primit o nouă funcție de la Putin. Cum îl va putea înlocui pe președintele rus

Dmitri Medvedev și Vladimir Putin
Getty

Vladimir Putin l-a numit pe Dmitri Medvedev, care până acum avea doar funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, prim-vicepreședinte al Comisiei Industriale Militare.

Iar aceasta nu este singura schimbare făcută de Putin. Președintele Rusiei l-a inclus și pe șeful Ministerului pentru Situații de Urgență, Alexander Kirenkov, și l-a exclus din comisie pe fostul șef al Serviciului Federal Antimonopol, Igor Artemiev, potrivit RIA Novosti.

Din comisie mai fac parte Serghei Șoigu, ministrul Apărării, Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General, Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate, șefii Serviciului de Informații Externe, FSB, Gărzii Naționale și alții.

Comisia Militară Industrială este un organism permanent care a fost creat pentru a organiza politica de stat în domeniul complexului militar-industrial, sprijinul militar-tehnic pentru apărare, securitate națională și aplicarea legii. Iar la conducere se află Vladimir Putin.

Potrivit decretului, prim-adjunctul va avea dreptul să țină în mod independent ședințe ale organului în locul președintelui.

Citește și
xi jinping vladimir putin
Xi Jinping i-a dat un ultimatum lui Putin să-i spună când termină războiul din Ucraina. Răspunsul, trimis prin Medvedev
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dmitri Medvedev: Armele nucleare ale Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război
Dmitri Medvedev: Armele nucleare ale Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a afirmat că arsenalul nuclear al ţării sale este factorul împiedică Occidentul să înceapă un război împotriva Rusiei.

 

 

Xi Jinping i-a dat un ultimatum lui Putin să-i spună când termină războiul din Ucraina. Răspunsul, trimis prin Medvedev
Xi Jinping i-a dat un ultimatum lui Putin să-i spună când termină războiul din Ucraina. Răspunsul, trimis prin Medvedev

Xi Jinping i-a dat un ultimatum lui Vladimir Putin să-i transmită când va termina războiul din Ucraina, în caz contrar urmând să întrerupă orice comunicare cu el. Iar președintele rus i-a transmis răspunsul prin Dmitri Medvedev, care s-a dus la Beijing.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.