Medicii ruși care au tratat victimele accidentului atomic se tem pentru sănătatea lor

medici
Getty

Medicii ruși care au tratat victimele accidentului atomic, după o explozie militară în zona arctică nu au avut la dispoziție echipamente de protecție, iar acum se tem că vor fi iradiați.

Doi dintre medicii din Arkhangelsk au vorbit, sub protecția anonimatului, cu jurnaliștii BBC despre modul în care s-a desfășurat evacuarea victimelor.

Cinci ingineri au murit pe 8 august, când un motor a explodat în timpul unui test. Alte șase persoane au fost rănite. Autoritățile au oferit puține detalii despre accident.

Pe 14 august, serviciul meteorologic din Rusia a dezvăluit că nivelul de radiații a crescut de 16 ori peste limita normală, în Severodvinsk, un oraș aflat la 47 km la est de Nyonoksa.

Cei doi medici au declarat că cel puțin 90 de cadre medicale au intrat în contact cu victimele, însă militarii nu i-au avertizat cu privire la riscul de contaminare.

Citește și
simulare nor poluant
Reacţia autorităţilor după mesajul privind "norul radioactiv din Rusia". Ce se întâmpla dacă era real
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Temeri legate de contaminare

Medicii care erau de gardă la spitalul civil regional Arkhangelsk au tratat trei dintre răniți, în timp ce alte trei victime au fost duse la un spital din Arkhangelsk, care este echipat pentru urgențe cu radiații.

Cadrele medicale citate de jurnaliștii BBC au mărturist că au decis să vorbească fiindcă se tem pentru propria sănătate și nu doresc ca o astfel de „încălcare a securității” să se repete.

Medicii de la Arkhangelsk au spus că este clar că cele trei victime erau într-o stare foarte gravă. I-au examinat în unitatea de primiri urgențe, apoi i-au trimis în sala de operații. În cele din urmă, cadrele medicale și-au dat seama că cei trei „au fost afectați de o doză foarte mare de radiații”.

Personalul spitalului a continuat să trateze victimele improvizând un oarecare sistem de protecție - de exemplu, au preluat măști din trusa de urgență a echipajelor elicopterului.

A doua zi, cele trei victime au fost transferate la un spital din Moscova, unde existau medici specialiști în tratarea victimelor radiațiilor. Starea lor nu este cunoscută.

Ulterior, echipa militară a efectuat lucrări de decontaminare la spitalul din Arkhangelsk.

„Angajații noștri ar fi trebuit să fie instruiți, sunt doar niște oameni simpli de la țară”, a spus unul.

La două săptămâni de la explozie, Ministerul rus al Sănătății a declarat că niciunul dintre medicii din Arkhangelsk nu a fost contaminat cu o doză de radiații periculoase. Concluzia sa s-a bazat pe examinarea medicală a 91 de angajați.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Lituanienii vor să împartă tablete de iod populației de frica unui eventual accident nuclear
Lituanienii vor să împartă tablete de iod populației de frica unui eventual accident nuclear

De frica unui eventual accident nuclear în Belarus, autoritățile lituaniene iau deja măsuri de siguranță.

Reacţia autorităţilor după mesajul privind
Reacţia autorităţilor după mesajul privind "norul radioactiv din Rusia". Ce se întâmpla dacă era real

''Deasupra României nu există nori radioctivi!" Este anunţul oficial al autorităţilor, în condiţiile în care pe reţelele de socializare au apărut astfel de mesaje alarmiste.

Anunţul oficial al lui Putin privind incidentul nuclear din Rusia.
Anunţul oficial al lui Putin privind incidentul nuclear din Rusia. "Am trimis experţi"

'Nu există niciun risc' după explozia care s-a soldat cu cinci morţi la 8 august la o bază de lansare a rachetelor în Marele Nord rus, a asigurat luni preşedintele Vladimir Putin, în timpul unei vizite în Franţa.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.