Theresa May, noi promisiuni pentru a obține votul Parlamentului privind acordul pe Brexit

Theresa May
Agerpres

May promite că Guvernul nu va reduce drepturile muncitorilor şi nu va slăbi reglementările cu privire la mediu după Brexit, încercând să atragă laburşti înainte de votul ratificării acordului Brexitului, relatează The Associated Press.

Guvernul britanic nu va încerca să slăbească reglementările cu privire la mediu şi drepturile muncitorilor după Brexit, promite premierul britanic Theresa May, care încearcă să obţină susţinerea Parlamentului faţă de acordul divorţului cu Uniunea Europeană, citează News.ro.

May încearcă prin acest angajament să obţină susţinerea unor parlamentari din cadrul Partidului Labursit (opoziţie) care cred că Guvernul intenţionează să reducă drepturi după retragerea din UE.

Parlamentari care susţin atât o rămânere în UE, cât şi Brexitul se opun acordului retragerii, iar Guvernul ar urma să se confrunte cu o înfrângere în Parlament marţi.

Premierul a argumentat luni, într-un discurs, că alternativa acordului retragerii este ieşirea din UE, în martie, fără un acord sau anularea hotărârii luate prin referendum de a părăsi UE.

Citește și
Theresa May
Theresa May: "Ar fi o încălcare a democraţiei dacă Marea Britanie nu ar ieşi din UE"
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

May a subliniat că o ieşire din UE fără acord ar dăuna economiei britanice şi ”ar pune în pericol viitorul Uniunii noastre”, iar rămânerea în UE ar reprezenta ”o subminare a procesului democratic”.

Pe de altă parte, Manfred Weber i-a îndemnat luni pe parlamentarii britanici ”să se comporte responsabil” şi să ratifice marţi acordul retragerii Regatului Unit din UE.

”Le cerem, îi invităm pe colegii noştri britanici să se comporte responsabil şi să voteze în facoarea acestui acord”, a declarat el.

Un vot în vederea ratificării acordului Brexitului urmează să aibă loc marţi în Camera Comunelor.

Numeroşi parlamentari se opun acordului încheiat de Bruxelles cu Guvernul lui May, alimentând temeri cu privire la o plecarea a regatului din Uniune, la 29 martie, fără un acord.

Weber, un conservator german care conduce cel mai important grup parlametar în Parlamentul European (PE), i-a îndemnat pe parlamentarii britanici să accepe ”mâna întinsă” a colegilor lor de pe continent.

Parlamentul European va ratifica acordul Brexitului, a subliniat el.

Weber a denunţat totodată ameninţări ale Partidului german Altenrativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) cu privire la o ieşire a Germaniei din UE, subliniind că acest lucru poate conduce la ”o situaţie ca la Londra, în prezent: instabilitate economică şi haos politic”.

Guvernul britanic a publicat luni o scrisoare de la liderii UE, în speranţa ca aceasta să potolească temeri ale parlamentarilor britanici cu privire la acordul Brexitului.

Preşedinţii UE Donald Tusk şi Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker dau asigurări, în această scrisoare adresată premierului britanic Theresa May, că partea cea mai controversată a acordului - o ”plasă de siguranţă” sau ”backstop” în vederea păstrării unei frontiere deschise între provincia britanică Irlanda de Nord şii Irlanda - este concepută ca o măsură temporară şi că ”va fi aplicată atât timp cât va fi strict necesar”.

Însă ei reiterează în scrisoare refuzul UE de a renegocia acordul divorţului.

”Nu ne aflăm în poziţia de a accepta ceva care să schimbe sau să contrazică Acordul Retragerii”, subliniază Tusk şi Juncker în scrisoare.

Parlamentarii britanici urmează să se pronunţe marţi prin asupra ratificării acordului, un vot prin care, se pare, vor respinge acordul.

May urmează să-i informeze pe parlamentarii britanici că a primit noi asigurări cu privire la acordul Brexitului de la UE, într-o ultimă încercare de a obţine ratificarea acordului în Parlament.

Premierul urmează să facă o declaraţie în Camera Comunelor luni după-amiaza, cu o zi înainte de vot.

Respingerea acordului Brexitului le poate oferi deputaţilor britanici proeuropeni o modalitate de a bloca Brexitul, ceea ce ar avea consecinţe ”catastrofale” asupra încrederii britanicilor în democraţie, pledează ea.

O mână de parlamentari care se opuneau acordului şi-au exprimat susţinerea faţă de document în ultimele zile, însă ei rămân în continuare mai puţini decât cei care afirmă că sunt hotărâţi să voteze împotriva textului.

O înfrângere a lui May marţi ar da peste cap planul Guvernului cu privire la Brexit cu doar câteva săptămâni înaintea ieşirii ragtului din Uniune, prevăzută la 29 martie.
 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
The Guardian: UE ar urma să amâne Brexitul până în luna iulie
The Guardian: UE ar urma să amâne Brexitul până în luna iulie

Uniunea Europeană ar urma să amâne Brexitul până cel puțin în luna iulie, considerând că premierul britanic Theresa May nu va obține aprobarea Parlamentului în ceea ce privește acordul negociat de Londra și Bruxelles.

Theresa May:
Theresa May: "Ar fi o încălcare a democraţiei dacă Marea Britanie nu ar ieşi din UE"

Şefa executivului britanic Theresa May a avertizat cu privire la ''o încălcare catastrofală şi de neiertat a democraţiei'' dacă parlamentarii ţării sale resping acordul privind Brexit-ul şi dacă Marea Britanie rămâne în Uniunea Europeană.

Începe bătălia decisivă pentru Brexit. Acordul cu UE ar putea fi respins la Londra
Începe bătălia decisivă pentru Brexit. Acordul cu UE ar putea fi respins la Londra

La Londra începe o săptămână crucială pentru Brexit. Marţi, Parlamentul britanic se va pronunţa asupra acordului de divorţ obţinut de Theresa May, vot deja amânat o dată.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.