Mărturiile Prințului Charles după ce s-a vindecat de coronavirus. „Să tratăm planeta ca pe un pacient”

×
Codul embed a fost copiat

„Trebuie să includem și planeta în recuperarea post Covid”. Declarația îi aparține prințului Charles, care a acordat un prim interviu după ce a scăpat de boală. Între timp, lucrurile încep să intre în normal.

Austria și-a deschis toate granițele, cu excepția frontierei cu Italia. În schimb, Italia, primește din nou vizitatori din toate țările Uniunii Europene.

Și turcii pregătesc reluarea, de luna aceasta, a curselor aeriene internaționale cu 40 de țări.

Italia a făcut un nou pas spre revenirea la o oarecare normalitate: și-a redeschis frontierele pentru cetățenii europeni.

Pe aeroporturile din trei mari orașe: Roma, Milano și Napoli au fost reluate zborurile internaționale. Deocamdată, cursele nu sunt la fel de multe ca înainte de pandemie.

Citește și
litoral
Peste 10.000 de turiști sunt așteptați pe litoral în vacanța de Rusalii. Cum s-au pregătit hotelurile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anu Mukalelxevier, turist:Ar fi trebuit să plecăm în martie, dar, din păcate, cu această carantină am stat închişi în casă şi am fost nevoiţi să aşteptăm până astăzi.”

Italia și-a închis granițele în urmă cu aproape trei luni, așa că primele zile fără restricții au adus aglomerație și la punctele de trecere în Franța.

Roberto Parodi, leader of association of Italian cross-border workers: „În această dimineaţă au fost multe probleme pentru italienii care au trecut frontiera în Franţa şi în Monaco la muncă, vorbim despre aproape 7.000 de oameni care au găsit filtre rutiere (ale poliţiei franceze, n.r.), au stat la cozi câte două, trei ore.”

Pe de altă parte, Austria a anunțat deschiderea frontierelor cu țările vecine, cu excepția Italiei - din cauza preocupărilor cu privire la cazurile de îmbolnăvire din nordul Peninsulei.

Pe de altă parte, prințul Charles recunoaște că a avut noroc că - deși s-a infectat cu Sars-Cov-2, în martie - a avut doar simptome ușoare ale bolii.

Însă, spune moștenitorul coroanei britanice, experiența trecerii prin această pandemie l-a făcut să fie și mai hotărât în acțiunile sale pentru a plasa din nou "natura în centrul tuturor lucrurilor".

Prințul Charles: „Cu mult timp în urmă, ar fi trebuit să tratăm planeta ca și când ar fi un pacient. Niciun medic care se respectă nu ar fi lăsat vreodată situaţia - dacă am considera planeta un pacient - să ajungă în acest stadiu, înainte de a face o intervenţie.”

Ne vom confrunta cu noi pandemii dacă nu vom lua măsuri eficiente împotriva schimbărilor climaterice și pierderii biodiversității pe pământ - a avertizat prințul Charles.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât timp vom mai purta masca de protecție. Ce spune ministrul Sănătății
Cât timp vom mai purta masca de protecție. Ce spune ministrul Sănătății

După o perioadă cu cifre optimiste, joi, numărul cazurilor noi de coronavirus a trecut de 200 i este cel mai mare din ultimele 10 zile. Ar putea fi o consecinţă a relaxării măsurilor ori o echilibrare a raportărilor zilnice, spun specialiştii.

Peste 10.000 de turiști sunt așteptați pe litoral în vacanța de Rusalii. Cum s-au pregătit hotelurile
Peste 10.000 de turiști sunt așteptați pe litoral în vacanța de Rusalii. Cum s-au pregătit hotelurile

Deocamdată, peste 10.000 de turiști sunt așteptați să ajungă pe litoral în scurta vacanță de Rusalii.

Coronavirus România, 4 iunie. 238 de cazuri noi de îmbolnăvire. Avertismentul autorităților
Coronavirus România, 4 iunie. 238 de cazuri noi de îmbolnăvire. Avertismentul autorităților

Coronavirus România, 4 iunie. Până astăzi, 4 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.907 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.