Mărturii de pe "Nava groazei": "Am fost devastată. Parcă am primit un pumn în stomac". Anunțul autorităților

×
Codul embed a fost copiat

Lumea întreagă rămâne cu ochii aţintiţi spre China, unde corona- virusul denumit ''Covid-19'' a infectat peste 68.000 de oameni, iar numărul deceselor, conform datelor oficiale, a ajuns la 1665.

Totuși, autoritățile chineze au anunțat pentru a treia zi la rând scăderea numărului de noi cazuri. Pe de altă parte, Statele Unite îi evacuează pe americanii de pe Diamond Princess, vasul în carantină din Japonia, unde se află, în continuare, și 16 români.

Numărul celor testaţi pozitiv cu Covid-19 - de pe vasul de croazieră Diamond Princess, aflat în carantină la Yokohama - a urcat la 355. Pasagerii şi membrii echipajului infectaţi - printre care şi un român - au fost desbarcati şi spitalizaţi. Alţi călători, mai ales vârstnici care sufereau de anumite afecţiuni medicale, au fost, de asemenea, duşi în carantină într-un loc special amenajat.

Dar la bordul navei au rămas peste 3.000 de oameni - membri ai echipajului precum şi pasageri de diferite naţionalităţi. Inclusiv 16 romani. Pentru toţi aceştia, carantina ar urma să se încheie miercuri.

Medici: Suntem aici pentru consultarea unui cuplu de pasageri. În următoarele zile îi vom consulta pe toți americanii de pe vas.

Citește și
nava Diamond Princess
Cum s-ar fi putut infecta cu coronavirus românul de pe nava Diamond Princess
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Statele Unite au trimis un avion pentru a-i evacua mai repede pe americanii de pe Diamond Princess. Aceştia vor fi transportaţi direct la o bază militară din California, unde îi aşteaptă o nouă perioadă de carantină.

Pasager: Am stat în carantină aproape 14 zile pe navă. Ni s-a spus că dacă este să se întâmple ceva, se va întâmpla în aceste 14 zile. Noi nu am pățit nimic. Mulți dintre cei de pe vas sunt sănătoși. Acum ne duc acasă, dar ne spun că mai urmează 14 zile de carantină.

Însă americanii care au fost testaţi pozitiv, şi sunt deja internaţi în spital - cum este şi cazul americancei Rebecca Frasure - trebuie să mai aştepte repatrierea.

Rebecca Frasure: Doctorul s-a întors, după nici zece minute... Avea rezultatele mele și erau pozitive.

Un rezultat pozitiv înseamnă că pentru Rebecca nu este loc în avionul charter care va decola spre California.

Rebecca Frasure: Am fost devastată. Parcă am primit un pumn în stomac. Eram sigură că este imposibil ca eu să fiu infectată.

Soţul ei, Kent, nu a fost infectat şi a rămas pe Diamond Princess. Iar soţii Frasure - la fel ca alte zeci de americani care au contact virusul, precum şi membri ai familiilor lor - nu au de ales. Vor rămâne în Japonia.

Kent Frasure: Pentru noi, acum e mai rău decât era înainte. Nu știm ce va mai fi până când ea se va vindeca.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
355 de persoane sunt infectate cu coronavirus pe nava Diamond Princess
355 de persoane sunt infectate cu coronavirus pe nava Diamond Princess

Numărul cazurilor testate pozitiv cu noul coronavirus dr pe vasul de croazieră Diamond Princess, aflat în carantină la Yokohama în apropiere de Tokyo, a urcat la 355, a informat duminică ministrul japonez al sănătăţii citat de AFP.

Cum s-ar fi putut infecta cu coronavirus românul de pe nava Diamond Princess
Cum s-ar fi putut infecta cu coronavirus românul de pe nava Diamond Princess

Românul infectat cu temutul coronavirus, aflat pe nava izolată în portul japonez Yokohama, a fost debarcat și dus la spital pentru îngrijiri.

Cine e românul depistat cu coronavirus la bordul navei Diamond Princess
Cine e românul depistat cu coronavirus la bordul navei Diamond Princess

Primul român depistat cu coronavirus este din județul Argeș, el fiind angajat pe nava Diamond Princess, care se află în carantină de mai multe săptămâni, în portul japonez Yokohama, după ce la bordul acesteia au fost depistate 43 de persoane bolnave.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă