Marina SUA a provocat un cutremur, după detonarea a 18 tone de explozivi în apropierea unui portavion

Marina SUA a provocat un cutremur, după detonarea a 18 tone de explozivi în apropierea unui portavion
Getty

Marina americană a provocat un cutremur cu magnitudinea 3,9 în larg, la 160 de kilometri de zona de coastă a Floridei.

Cutremurul a avut loc în timpul unor teste de rezistenţă, în Oceanul Atlantic, în cursul cărora a detonat peste 18 tone de explozivi în apropierea portavionului USS Gerald R. Ford, în valoare de zece miliarde de dolari, relatează The Huffington Post, citat de News.ro.

Un protocol a fost implementat în vederea asigurării securităţii militarilor şi civililor implicaţi în această operaţiune de anvergură, vineri, a anunţat într-un comunicat US Navy.

Impactul testului asupra mediului a fost de asemenea luat în calcul în zona de testare.

Obiectivul acestei serii de teste a fost să verifice dacă uriaşul portavion este capabil să înfrunte condiţii dificile în timpul nei bătălii pe mare.

Citește și
catel
Poveste emoționantă. Un labrador i-a salvat viața stăpânei sale, sărind în fața unui șarpe care voia să o atace
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nava urmează să fie modernizată, întreţinută şi reparată în următoarele şase luni, înainte de a deveni operaţională.

USS Gerald R. Ford - care are 333 de metri lungime, 40 de metri lăţime şi cântăreşte 100.000 de tone - este unul dintre cele mai mari portavioane din lume.

Aflat în şantier din 2005, portavionul a fost lansat la mare în 2017, cu trei ani întârziere faţă de data iniţială, din cauza unor defecte de concepţie a unor circute electrice şi unor probleme de ajustare a reactorului nuclear.

USS Gerald R. Ford, care poartă numele celui de-al 38-lea preedinte al Statelor Unite, poate primi la bord 60 de anioane şi 10-12 drone.

Donald Trump a inaugurat în 2017 la Norfolk, în Virginia, acest al 11-lea portavion al Flotei americane - primul dintr-o nouă generaţie cu propulsie nucleară.

”Oriunde se va duce această navă, aliaţii noştri vor dormi liniştiţi, iar inamicii noştri vor tremura de frică”, declara atunci fostul locatar al Casei Albe, aducându-le un omagiu militarilor americani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Statele Unite, dispuse să discute cu liderul Coreei de Nord
Statele Unite, dispuse să discute cu liderul Coreei de Nord "oriunde şi oricând"

Statele Unite şi-au reiterat luni disponibilitatea de a purta discuţii cu Phenianul despre programul nuclear al Coreei de Nord fără a stabili condiţii prealabile, informează dpa.

Poveste emoționantă. Un labrador i-a salvat viața stăpânei sale, sărind în fața unui șarpe care voia să o atace
Poveste emoționantă. Un labrador i-a salvat viața stăpânei sale, sărind în fața unui șarpe care voia să o atace

Un labrador din California, SUA i-a salvat viața stăpânei sale, după ce s-a aruncat în fața unui șarpe cu clopoței care voia să o atace.

Cel puțin șapte atacuri armate s-au produs în ultimele zile în SUA. 30 de oameni și-au pierdut viața
Cel puțin șapte atacuri armate s-au produs în ultimele zile în SUA. 30 de oameni și-au pierdut viața

A fost încă un weekend violent în oraşele americane, unde cel puţin șapte atacuri armate de masă s-au produs în ultimele zile, de la un capăt la altul al Statelor Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.