Marea Britanie a semnat cu Japonia primul mare acord comercial post-Brexit

japonia-anglia
Twitter

Marea Britanie şi Japonia au semnat vineri, la Tokyo, un acord comercial bilateral, primul mare tratat de acest fel post-Brexit pentru Londra, într-un moment în care aceasta poartă negocieri dificile cu Uniunea Europeană, transmit AFP şi Reuters.

Acordul, anunţat la 11 septembrie de guvernul britanic, reproduce în mare parte tratatul UE-Japonia existent, care nu i se va mai aplica Regatului Unit începând de la 1 ianuarie.

Textul a fost prezentat de Londra drept un mijloc de a creşte schimburile comerciale cu Japonia cu 15,2 miliarde de lire sterline (16,8 miliarde de euro).

El va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, pentru a coincide cu încheierea perioadei de tranziţie convenite cu Uniunii Europene după ieşirea oficială din blocul comunitar (31 ianuarie 2020).

Potrivit Londrei, acordul le va permite firmelor britanice să evite taxele vamale la 99% din exporturile lor către Japonia.

Citește și
Remdesivir
Guvernul alocă bani pentru cumpărarea de Remdesivir, necesar tratării pacienților cu Covid
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Principalele beneficiare vor fi industria, sectoarele agroalimentar şi tehnologic.

Acordul a fost semnat, în cursul unei scurte ceremonii la Tokyo, în prezenţa ministrului britanic pentru comerţul internaţional, Liz Truss, şi a şefului diplomaţiei nipone, Toshimitsu Motegi.

'Acesta este primul acord de liber schimb de când Regatul Unit a redevenit o naţiune independentă pe plan comercial', a declarat Liz Truss.

Textul mai trebuie ratificat de parlamentul japonez până la sfârşitul anului pentru a intra în vigoare.

Anul trecut, schimburile comerciale bilaterale au reprezentat peste 30 miliarde de lire sterline, potrivit guvernului britanic, o cifră mult sub nivelul comerţului dintre Londra şi UE (aproape 700 miliarde de lire în 2019).

Într-un comunicat publicat înaintea semnării, Londra a ţinut să sublinieze, în mod evident din raţiuni de politică internă, avantajele acordului cu Tokyo, 'croite pentru cetăţenii şi oamenii de afaceri britanici', în raport cu aranjamentele din trecut cu UE. Totodată, el securizează câştiguri majore 'care ar fi fost imposibile în condiţiile apartenenţei la UE', a mai insistat Londra. În fine, acordul deschide calea pentru 'relaţii mai strânse' cu cele 11 state semnatare ale tratatului comercial transpacific (CPTPP), din care, pe lângă Japonia, mai fac parte Canada, Australia, Brunei, Chile, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lista bolilor care cresc de până la 3 ori riscul de deces în urma infecției cu noul coronavirus
Lista bolilor care cresc de până la 3 ori riscul de deces în urma infecției cu noul coronavirus

Persoanele care suferă de unele boli prezintă un risc de până la trei ori mai mare de deces în cazul în care se infectează cu noul tip de coronavirus, arată un nou studiu, potrivit Science Daily.

Guvernul alocă bani pentru cumpărarea de Remdesivir, necesar tratării pacienților cu Covid
Guvernul alocă bani pentru cumpărarea de Remdesivir, necesar tratării pacienților cu Covid

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, o hotărâre privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății.

Studiu: Plasma pacienților vindecați de COVID-19 ar avea, de fapt, efecte limitate în tratarea bolii
Studiu: Plasma pacienților vindecați de COVID-19 ar avea, de fapt, efecte limitate în tratarea bolii

Este bine cunoscut faptul că medici din întreaga lumea au transmis că plasma sanguină a persoanelor care au dezvoltat anticorpi pentru COVID-19 îi poate ajuta pe bolnavii în stare gravă ce luptă cu virusul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.