Manifestaţie uriaşă împotriva Guvernului din Israel. 100.000 de oameni nemulțumiți de Benjamin Netanyahu

proteste, Israel
Agerpres

Zeci de mii de israelieni, printre care şi fostul premier Yair Lapid, au manifestat sâmbătă seara la Tel Aviv împotriva politicilor coaliţiei de guvernare, temându-se că vor duce la o derivă antidemocratică, relatează Reuters şi AFP, potrivit News.ro.  

Aproximativ 100.000 de protestatari s-au adunat în centrul Tel Avivului, potrivit estimărilor presei israeliene, umplând străzile cu steaguri alb-albastre.

Poliţia nu a oferit imediat o estimare a participanţilor, dar în orice caz protestul a fost mai amplu decât cel de săptămâna trecută.

Mitingul de amploare de sâmbătă vine după proteste ale studenţilor în întreaga ţară şi după o demonstraţie a sute de avocaţi în faţa unui tribunal din Tel Aviv.

Benjamin Netanyahu a revenit luna trecută în funcţia de prim-ministru, în fruntea unui guvern care combină partide de dreapta, de extremă dreapta şi partide evreieşti ultraortodoxe, fiind cel mai de dreapta executiv din istoria ţării.

Citește și
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, după ce Benjamin Netanyahu a fost învestit premier al Israelului: Contez pe sprijinul dumneavoastră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Oamenii care iubesc statul au venit pentru a-i apăra democraţia, tribunalele, ideea unei vieţi comune şi a unui bine comun", a scris fostul premier Yair Lapid pe Twitter. „Nu vom renunţa până când nu vom învinge", a promis el.

Nemulţumirea manifestanţilor e stârnită în primul rând de planurile de reformă judiciară ale noului guvern al premierului Benjamin Netanyahu, despre care protestatarii spun că vor ameninţa echilibrele democratice şi separaţia puterilor.

Guvernul susţine că aceste presupuse reforme sunt necesare pentru a limita excesele judecătorilor militanţi, dar au atras o opoziţie acerbă din partea unor grupuri, inclusiv a avocaţilor, stârnind îngrijorări inclusiv în rândul liderilor din mediul de afaceri şi adâncind diviziunile politice din societatea israeliană.

"Vor să ne transforme într-o dictatură, vor să distrugă democraţia", a declarat şeful Asociaţiei Baroului israelian, Avi Chimi. "Vor să distrugă autoritatea judiciară, nu există nicio ţară democratică fără o autoritate judiciară", spune el.

Premierul Netanyahu, care a avut de-a face personal cu justiţia, pentru acuzaţii de corupţie, a respins acuzele şi spune că protestele, aflate acum deja în a treia săptămână, sunt un refuz al oponenţilor de stânga de a accepta rezultatele alegerilor din noiembrie anul trecut.

Protestatarii spun însă că viitorul democraţiei israeliene este în joc dacă guvernul reuşeşte să impună aceste planuri, care ar întări controlul politic asupra numirilor judiciare şi ar limita puterile Curţii Supreme de a anula deciziile guvernului sau legile Knessetului.

Pe lângă faptul că ameninţă independenţa judecătorilor şi slăbeşte controlul guvernului şi al parlamentului, ei spun că planurile vor submina drepturile minorităţilor şi vor înlesni corupţia.

Politicienii din Likud, partidul lui Netanyahu, acuză însă de mult timp Curtea Supremă că este dominată de judecători de stânga, despre care spun că intră în domenii din afara autorităţii lor, din motive politice. Apărătorii Curţii spun că aceasta joacă un rol vital în ceea ce priveşte tragerea la răspundere a guvernului într-o ţară care nu are oficial o Constituţie.

Curtea Supremă, care este cea mai înaltă instanţă din Israel, a anulat miercuri numirea de către premierul Benjamin Netanyahu a ministrului de interne Arie Dery, pentru că fusese condamnat pentru fraudă fiscală.

Agenda social-conservatoare a guvernului a stârnit, de asemenea, temeri şi în rândul comunităţii LGBTQ, iar demonstraţia de sâmbătă de la Tel Aviv a atras şi opozanţi ai ocupaţiei israeliene din teritoriie palestiniene, mulţi miniştri fiind susţinători fermi ai expansiunii coloniilor în Cisiordania.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Protest de amploare față de Benjamin Netanyahu la Tel Aviv. VIDEO
Protest de amploare față de Benjamin Netanyahu la Tel Aviv. VIDEO

Mai multe mii de israelieni au manifestat, sâmbătă seară, la Tel Aviv împotriva noului guvern condus de Benjamin Netanyahu, cel mai de dreapta din istoria ţării.

Marcel Ciolacu, după ce Benjamin Netanyahu a fost învestit premier al Israelului: Contez pe sprijinul dumneavoastră
Marcel Ciolacu, după ce Benjamin Netanyahu a fost învestit premier al Israelului: Contez pe sprijinul dumneavoastră

Liderul PSD Marcel Ciolacu spune că are încredere şi contează pe sprijinul lui Netanyahu pentru a duce relaţia între Israel şi România la un nivel mai înalt.

 

Mesajul lui Putin după revenirea lui Netanyahu la putere. Ce spune premierul israelian despre președintele rus
Mesajul lui Putin după revenirea lui Netanyahu la putere. Ce spune premierul israelian despre președintele rus

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat joi revenirea lui Benjamin Netanyahu la conducerea guvernului israelian şi şi-a exprimat dorinţa de a întări cooperarea cu Israelul "în toate domeniile", a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

Demisie în semn de protest a ambasadoarei Israelului în Franţa. Gestul său vine după formarea noului guvern Netanyahu
Demisie în semn de protest a ambasadoarei Israelului în Franţa. Gestul său vine după formarea noului guvern Netanyahu

Ambasadoarea Israelului în Franţa, Yael German, a demisionat, joi, în semn de protest față de alegerile legislative de la 1 noiembrie care au dus la formarea unui nou guvern Benjamin Netanyahu.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.