Mandatul lui Jens Stoltenberg la șefia NATO, prelungit cu încă un an

jens stoltenberg
Getty

Norvegianul Jens Stoltenberg, aflat la conducerea NATO din 2014, a anunţat marţi că va rămâne în funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice pentru încă un an, transmit AFP şi Reuters.

''Sunt onorat de decizia aliaţilor din NATO de a-mi extinde mandatul de secretar general până la 1 octombrie 2024. Puntea transatlantică între Europa & America de Nord ne-a asigurat libertatea & securitatea pentru aproape 75 de ani şi, într-o lume mai periculoasă, Alianţa noastră este mai importantă ca oricând'', a scris el pe Twitter, cu numai o săptămână înaintea Summitului de la Vilnius din 11-12 iulie.

Această prelungire era aşteptată de câteva săptămâni în absenţa consensului asupra numelui unui eventual succesor.

Numit la 1 octombrie 2014 pentru un mandat de patru ani, norvegianul Stoltenberg (64 de ani) a efectuat deja două mandate şi postul i-a fost prelungit până la 30 septembrie 2023, potrvit Agerpres.

Biden a insistat asupra lui Stoltenberg

Luna trecută, preşedintele american Joe Biden i-a solicitat secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să rămână în această funcţie pentru încă un an, au relatat media norvegiene, potrivit AFP.

Citește și
jens stoltenberg
Stoltenberg: „Liderii din NATO nu vor invita oficial Ucraina să adere la Alianţă la summitul de la Vilnius”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Numit la 1 octombrie 2014 pentru un mandat de patru ani, norvegianul Stoltenberg (64 de ani) a efectuat deja două mandate şi postul i-a fost prelungit până la 30 septembrie 2023.

Conform radioteleviziunii publice norvegiene NRK şi cotidianului Dagens Naeringsliv (DN), care citează surse anonime, Jens Stoltenberg ar urma să rămână în funcţie până la Summitul de la Washington din 2024, care va marca 75 de ani de la fondarea Alianţei.

''Războiul din Ucraina şi aderarea încă neîncheiată a Suediei (la NATO) sunt argumente cu greutate pentru a nu schimba secretarul general acum'', scrie DN.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Jens Stoltenberg: ”Revolta Wagner dovedeşte că invazia lui Putin este o greşeală strategică mare”
Jens Stoltenberg: ”Revolta Wagner dovedeşte că invazia lui Putin este o greşeală strategică mare”

Rebeliunea din weekend a mercenarilor din gruparea paramilitară Wagner în Rusia arată că invazia Ucrainei, lansată de către Vladimir Putin, este o ”greşeală”, apreciază secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează AFP.

Stoltenberg: „Liderii din NATO nu vor invita oficial Ucraina să adere la Alianţă la summitul de la Vilnius”
Stoltenberg: „Liderii din NATO nu vor invita oficial Ucraina să adere la Alianţă la summitul de la Vilnius”

Liderii din NATO nu îi vor lansa Ucrainei invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, a declarat, luni, secretarul general Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.

Biden i-a cerut lui Stoltenberg să continue încă un an în fruntea NATO: „Preşedintele american nu va accepta un 'nu'”
Biden i-a cerut lui Stoltenberg să continue încă un an în fruntea NATO: „Preşedintele american nu va accepta un 'nu'”

Preşedintele american Joe Biden i-a solicitat secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să rămână în această funcţie pentru încă un an, au relatat, vineri, media norvegiene, potrivit AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.