Mandat de arestare împotriva lui Putin: China cere Curţii Penale Internaţionale să evite ''dubla măsură''

vladimir putin

China a cerut luni Curţii Penale Internaţionale (CPI) să evite "dubla măsură", după emiterea de către acest tribunal a unui mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit AFP şi Reuters, scrie Agerpres. 

Liderul de la Kremlin este acuzat de CPI, care are sediul la Haga, în Olanda, de crimă de război pentru "deportarea ilegală" de copii ucraineni în contextul conflictului dintre Moscova şi Kiev.

Reacţia Chinei survine cu câteva ore înainte de începerea unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping în Rusia, prima în patru ani şi în cadrul căreia se va întâlni cu Vladimir Putin.

"Curtea Penală Internaţională trebuie să adopte o poziţie obiectivă şi imparţială şi să respecte imunitatea şefilor de stat conform dreptului internaţional", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, ca răspuns la o întrebare pe acest subiect.

Această instituţie trebuie "să evite politizarea şi politica dublei măsuri", a subliniat el în faţa presei, făcând referire la alte intervenţii militare care nu au dus la niciun mandat de arestare împotriva unui şef de stat.

Citește și
Xi Jinping, Rusia
Președintele Xi Jinping a ajuns la Moscova. ”Rusia şi China construiesc punţi la propriu şi la figurat”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Wang Wenbin a fost întrebat despre oportunitatea ca Xi Jinping să îşi confirme vizita de stat în Rusia în contextul acestui mandat de arestare internaţional împotriva lui Vladimir Putin.

"Cele două părţi (...) vor practica un adevărat multilateralism, vor promova democraţia în relaţiile internaţionale, vor construi o lume multipolară, vor îmbunătăţi guvernanţa mondială şi vor contribui la dezvoltarea şi progresul lumii", a răspuns Wang Wenbin.

"China îşi va menţine poziţia obiectivă şi justă asupra crizei ucrainene şi va juca un rol constructiv în promovarea negocierilor de pace", a adăugat el.

Beijingul nu a condamnat public invazia rusă şi critică SUA pentru livrările de arme pentru Ucraina, precum şi NATO pentru că nu a ţinut cont de îngrijorările Rusiei în privinţa securităţii.

China a făcut totuşi apel la dialog, precum şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor statelor membre, deci inclusiv a Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Traseul parcurs de Vladimir Putin în Mariupol, orașul care s-a aflat cel mai mult timp sub asediu | GALERIE FOTO
Traseul parcurs de Vladimir Putin în Mariupol, orașul care s-a aflat cel mai mult timp sub asediu | GALERIE FOTO

Președintele rus Vladimir Putin a făcut prima sa vizită în Mariupol, orașul din Ucraina care s-a aflat cel mai mult timp sub asediu.

Președintele Xi Jinping a ajuns la Moscova. ”Rusia şi China construiesc punţi la propriu şi la figurat”
Președintele Xi Jinping a ajuns la Moscova. ”Rusia şi China construiesc punţi la propriu şi la figurat”

Președintele Chinei, Xi Jinping, a ajuns luni la Moscova, într-o vizită oficială de stat la președintele Rusiei, Vladimir Putin. Potrivit agenției ruse de știri TASS, Xi Jinping a sosit pe aeroportul Vnukovo în jurul orei 12, ora României.  

Reacția Ucrainei, după vizita lui Putin în Mariupol: A fost noaptea
Reacția Ucrainei, după vizita lui Putin în Mariupol: A fost noaptea "ca un hoţ"

Preşedintele rus Vladimir Putin a întreprins o vizită în oraşul Mariupol, devastat de bombardamente, noaptea "ca un hoţ", a denunţat duminică Ministerul Apărării al Ucrainei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.