Mamele singure din Afganistan riscă să rămână fără copii. Mărturiile soției unui taliban

femeie afganistan
Getty

Viața mamelor singure din Afganistan a fost mereu grea și s-au luptat întotdeauna cu sărăcia. Însă odată cu preluarea puterii de către talibani, situația lor s-a înrăutățit și riscă să-și piardă copiii.

După ce talibanii au pus stăpânire și pe regiunea Mazar-i-Sharif, pe 14 august, un bărbat înarmat s-a prezentat la ușa unei femei afgane pe nume Raihana pentru a-i lua fetița de numai șase ani.

După ce soțul ei a fost omorât de talibani în 2020, Raihana și-a crescut singură fiica. După decesul acestuia, femeia s-a luptat cu familia lui pentru a câștiga custodia fetiței și a reușit. Legea civilă afgană spunea că o mamă singură își poate păstra copilul dacă îi poate asigura un trai decent.

Însă acum, după întoarcerea talibanilor, Raihana este singură.

„În următoarea zi după căderea Mazar-i-Sharif, cumnatul meu s-a înfățișat la ușa tatălui meu, loc în care locuiam și eu, cu luptători talibani, voind să îmi ia fiica”, a povestit Raihana pentru The Guardian.

Citește și
Talibanii sunt acuzați că au ucis o polițistă însărcinată în opt luni
Talibanii sunt acuzați că au ucis o polițistă însărcinată în opt luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă a fost norocoasă. Ea și fiica ei nu erau acasă în acel moment. Imediat cum a auzit ce s-a întâmplat, și-a luat copilul și a plecat la Kabul.

„Voiau să-mi ia fiica de lângă mine. Ne-am ascuns în saci de făină, în spatele unui camion. Când ne-a găsit șoferul l-am implorat să ne ducă la Kabul”, a mai povestit aceasta.

Odată ajunsă în Kabul, Raihana a umblat de la ambasadă la ambasadă pentru ajutor. În cele din urmă, sora ei care locuiește în Marea Britanie a reușit să le cumpere bilete de avion către Manchester.

„Am reușit să plec din Afganistan după atâtea greutăți. Sunt foarte fericită că fiica mea este cu mine”, a spus Raihana.

Viața mamelor singure din Afganistan a fost întotdeauna afectată de stigmatizare, sărăcie și marginalizare. Acum, sub controlul talibanilor, situația lor este disperată.

Yalda, în vârsă de 28 de ani, mamă singură a trei copii, se ascunde în Kabul în timp ce soțul ei încearcă să găsească copiii.

„Fostul meu soț este un membru al talibanilor acum și încearcă să-mi ia copiii. Casa tatălui meu este înconjurată. Îi hărțuiesc constant (n.r. membri familiei), căutându-mă pe mine și pe copii. Profită de orice oportunitate”, a povestit Yalda.

Femeia a mai spus că a fost terorizată de fostul soț ani la rând. „Tatăl meu a aranjat nunta când aveam 14 ani. Nu știam ce înseamnă să fii căsătorit – încă eram un copil”.

La scurt timp după, Yalda a rămas însărcinată, iar în următorii ani a mai născut alți doi copii. Tot atunci a aflat că soțul ei este un membru al talibanilor. Ea a mai spus că mariajul lor a fost marcat de violență și abuzuri.

„Nu o lăsa pe fiica noastră să meargă la școală. Mă bătea cu o curea când insistam să o lase. Trupul meu este acoperit de semne de violență”, a mai spus ea.

În 2014, Yalda a fugit. „Într-o noapte de iarnă, când soțul meu era cu talibanii, am luat copiii și am fugit. Era foarte frig și întuneric, dar am reușit să scap cu ajutorul unui vecin. Am plecat cu cei mici și ne-am urcat într-o mașină care ne-a dus la Kabul”.

Ulterior, Yalda a plecat în Pakistan, însă s-a întors în Afganistan după ce soțul ei a ajuns la închisoare. La acel moment i-a fost garantată custodia copiilor, însă în prezent îi este teamă de ce se poate întâmpla. În timp ce încă se ascunde, Yalda speră că va primi viza pentru SUA, dar nu știe când va reuși să plece.

„Am îndurat atât de multe pentru copiii mei, încă din 2014. Am tolerat multă durere. Am fost și mamă și tată pentru ei. Nu îi voi abandona niciodată, dar am nevoie de ajutor pentru a-i ține lângă mine”, a mai spus Yalda.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șeful guvernului de la Kabul este pe lista ONU cu teroriști, iar pentru ministrul de Interne SUA oferă o recompensă imensă
Șeful guvernului de la Kabul este pe lista ONU cu teroriști, iar pentru ministrul de Interne SUA oferă o recompensă imensă

Mohammad Hassan Akhund va conduce noul guvern afgan, a anunţat, marţi seară, principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, la peste trei săptămâni după preluarea puterii în Afganistan de către mişcarea islamistă.

Talibanii sunt acuzați că au ucis o polițistă însărcinată în opt luni
Talibanii sunt acuzați că au ucis o polițistă însărcinată în opt luni

Militanții talibani au împușcat mortal o polițistă afgană, chiar în fața rudelor acesteia, în Firozkoh, capitala regiunii Ghor. Negar Masoomi era însărcinată în opt luni și lucra la închisoarea locală, informează BBC.

Anunțul momentului vine din SUA: “Militarii americani se vor întoarce în Afganistan”
Anunțul momentului vine din SUA: “Militarii americani se vor întoarce în Afganistan”

Senatorul republican Lindsey Graham a declarat, pentru BBC, că militarii americani „se vor întoarce în Afganistan” la un moment dat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.