Maia Sandu: Chemăm toate guvernele UE să sprijine deschiderea negocierilor cu Republica Moldova

Maia Sandu
Imago

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat, sâmbătă, un apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.  

Maia Sandu a vorbit în cadrul primei reuniuni a preşedinţilor Comisiilor pentru afaceri ale UE şi ai Comisiilor pentru afaceri externe din ţările UE - United4Moldova, găzduită sâmbătă de Parlamentul Republicii Moldova.

Aceasta a declarat că Republica Moldova nu va alege niciodată războiul, subliniind că „alegerea europeană este unica soluţie" pentru ţara sa.

„Noi nu avem altă alegere. Nu vom alege niciodată războiul, nu vrem să alegem sărăcia, nu putem să alegem pentru copiii şi ţara noastră un viitor al terorii. Alegerea noastră nu este doar despre nivelul de trai european pe care vrem să îl avem în toată Moldova. E şi despre ce fel de societate vrem să construim. Noi nu vrem o societate în care copiii sunt duşi la închisoare pentru că gândesc liber sau trimişi să moară într-un război de agresiune, unde banii statului care trebuie să meargă la pensionari şi familii se duc pentru bombe şi tancuri care atacă o altă ţară. Alegerea europeană este pentru noi, pentru Moldova, unica soluţia de a salva generaţiile viitoare de pericolele unei asemenea societăţi. Noi alegem ca toţi copiii care vor creşte în Moldova să fie liberi să vorbească, să fie liberi să gândească, să fie liberi să trăiască bine acasă. Alegerea este temelia libertăţii. Noi, moldovenii, alegem. Europenii aleg, Rusia nu alege. Rusia dictează. Noi alegem să fim liberi şi chemăm toate guvernele Uniunii Europene să sprijine alegerea noastră şi deschiderea negocierilor cu Republica Moldova, să sprijine lupta noastră pentru a fi cu adevărat independenţi şi aspiraţia noastră de a deveni parte a Uniunii Europene", a afirmat şefa statului moldovean.

Maia Sandu a reamintit ameninţările venite din partea Federaţiei Ruse.

Citește și
maia sandu, maria zaharova
Oficial din Rusia: „Maia Sandu este o ruşine pentru ţară şi principala ameninţare pentru poporul moldovean”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Noi, moldovenii, am făcut o alegere - am ales calea europeană. Şi, în curând, statele UE vor avea şi ele de făcut o alegere - acceptarea noastră ca potenţiali membri ai familiei europene. Acum mi se pare firesc că discutăm despre negocieri, despre procesul de aderare la Uniunea Europeană, despre îndeplinirea angajamentelor faţă de Comisia Europeană în parlamentul Republicii Moldova, însă cu doar patru ani în urmă, exact în această sală, regimul autoritar stingea lumina şi inducea teroare pentru a ne împiedica să ne alegem viitorul. Cu nouă luni în urmă, Federaţia Rusă încerca să organizeze dezordini în masă şi răsturnarea guvernării alese în mod democratic. Acum, Kremlinul finanţează cu sute de milioane de lei grupări criminale care să cumpere alegătorul şi partide deghizate în pro-europene care să vândă, apoi, interesul ţării", a afirmat Sandu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alegeri locale în R. Moldova. Maia Sandu susține că forţele pro-Kremlin „vor încerca să blocheze drumul european” al țării
Alegeri locale în R. Moldova. Maia Sandu susține că forţele pro-Kremlin „vor încerca să blocheze drumul european” al țării

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat asupra încercărilor forţelor pro-Kremlin şi a forţelor pro-război de a „încerca din răsputeri să blocheze drumul european” al ţării sale.  

Oficial din Rusia: „Maia Sandu este o ruşine pentru ţară şi principala ameninţare pentru poporul moldovean”
Oficial din Rusia: „Maia Sandu este o ruşine pentru ţară şi principala ameninţare pentru poporul moldovean”

Rusia a declarat joi că preşedinta proeuropeană a Republicii Moldova, Maia Sandu, este o ruşine.

 

Maia Sandu: „Noi nu luăm lecţii de democraţie de la Kremlin. Este de râsul găinilor”
Maia Sandu: „Noi nu luăm lecţii de democraţie de la Kremlin. Este de râsul găinilor”

Chişinăul nu ia lecţii de democraţie de la Kremlin, a comentat miercuri preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe tema criticilor Rusiei la adresa autorităţilor.

 

Delir rusesc după ce Moldova a închis site-uri de propagandă ale Moscovei: Maia Sandu va ajunge la groapa de gunoi a istoriei
Delir rusesc după ce Moldova a închis site-uri de propagandă ale Moscovei: Maia Sandu va ajunge la groapa de gunoi a istoriei

Maia Sandu este o clonă a lui Volodimir Zelenski și va ajunge la groapa de gunoi a istoriei, a declarat un lider parlamentar rus, care a dat de înțeles că Moldova va urma soarta Ucrainei, după ce Chișinăul a închis site-uri de propagandă rusești.

„Un demers important.” Maia Sandu felicită decizia Ucrainei în legătură cu limba română
„Un demers important.” Maia Sandu felicită decizia Ucrainei în legătură cu limba română

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat joi decizia guvernului de la Kiev de a înlocui sintagma "limba moldovenească" prin "limba română".  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă