Maia Sandu a salutat decizia UE de a sancţiona persoanele care destabilizează R. Moldova. „Mulţumim României”

Maia Sandu
Imago

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Uniunii Europene de a sancţiona persoanele care destabilizează situaţia în Republica Moldova.

Astfel, Maia Sandu salută decizia Consiliului UE prin care vor fi sancţionate persoanele care participă la acţiuni de destabilizare a Moldovei şi ameninţă suveranitatea şi independenţa ţării, statul de drept, stabilitatea sau securitatea statului, mulţumind României pentru susţinerea acestei iniţiative.

„Datorită acestei decizii, Uniunea Europeană le va putea îngheţa averea şi bloca intrarea în UE persoanelor care subminează procesul politic democratic sau încearcă să răstoarne ordinea constituţională, inclusiv prin acte de violenţă", a spus Maia Sandu.

Şefa statului a mai subliniat că măsurile restrictive ar putea fi aplicate şi persoanelor implicate în deturnarea de fonduri publice, care ar fi în măsură să preia controlul sau să afecteze grav activitatea instituţiilor statului.

„Mulţumim Uniunii Europene pentru sprijinul oferit ca să menţinem stabilitatea şi securitatea în ţară prin impunerea de sancţiuni individuale celor care vor să provoace destabilizări. Mulţumim României pentru implicarea constantă şi susţinerea fermă a acestei iniţiative importante pentru Moldova. Adoptarea acestui regim de sancţiuni este o dovadă clară a sprijinului UE pentru Moldova, pentru calea noastră europeană şi pentru asigurarea păcii şi stabilităţii în regiune", a conchis Maia Sandu.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Maia Sandu, despre candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei:
Maia Sandu, despre candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei: "Foarte mulţi sunt, mai degrabă, agenţi ai Rusiei"

Maia Sandu a declarat, miercuri, că foarte mulţi candidaţi la funcţia de başcan al Găgăuziei, regiunea semiautonomă a Moldovei, care are alegeri duminică, sunt "mai degrabă agenţi ai Rusiei decât politicieni care îşi doresc să lucreze pentru cetăţeni".

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă