Lupte de stradă în Atena. Manifestanți cu cagule au încercat să intre în Parlament

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de mii de oameni au protestat violent în centrul Atenei, față de acordul privind noul nume al Macedoniei. Documentul ar urma să fie ratificat în curând de parlamentul elen.

Manifestanţii cu cagule au aruncat cu obiecte şi au încercat să forţeze gardul Parlamentului. Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene. Mulți demonstranți au venit cu autocarele, în special din nordul Greciei.

Majoritatea au afişat drapelul Greciei și le-au cerut parlamentarilor un "Referendum pentru Macedonia". Acordul privind noul nume al Macedoniei, semnat între Atena şi Skopje în iunie anul trecut, urmăreşte să pună capăt unui litigiu de aproape 30 de ani între cele două ţări vecine prin redenumirea Macedoniei în „Republica Macedonia de Nord". Însă numeroşi greci se tem că denumirea sugerează revendicări teritoriale asupra provinciei cu același nume din nordul țării lor.

Poliţia a mobilizat 2.000 de agenţi, drone şi elicoptere, iar circulaţia în centrul Atenei a fost închisă duminică, precum şi staţiile de metrou din apropiere de Syntagma. Printre manifestaţi s-au numărat şi unele grupări religioase ortodoxe şi unii preoţi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficial, partidele care formează opoziţia la guvernul lui Alexis Tsipras (dreapta şi socialiştii) şi care sunt împotriva acordului nu participă la această manifestaţie, dar au precizat că fiecare membru are libertatea să ia parte în nume personal.

Unii deputaţi ai partidului de dreapta Noua Democraţie au fost totuşi prezenţi. Site-ul oficial al partidului neonazist Zori Aurii a făcut apel la susţinătorii săi să participe.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.