Lovitura de 850 de milioane de euro dată de polițiștii italieni. Ce au găsit pe un vas de pescuit. VIDEO

Droguri
Twitter / Guardia di Finanza

Autorităţile italiene au capturat 5,3 tone de cocaină în timpul transferului între vase din largul coastelor Siciliei, a anunţat vineri Garda Financiară printr-un comunicat preluat de Reuters.

Valoarea estimată a transportului este de 850 de milioane de euro.

În cursul operaţiunii au fost efectuate de asemenea cinci arestări.

Poliţia a urmărit o navă plecată din America de Sud şi a luat-o cu asalt miercuri la prima oră, când un avion de observaţie a semnalat că de pe punte se aruncă peste bord pachete, în Strâmtoarea Siciliei. Acestea urmau să fie adunate de un trauler care aştepta în apropiere, potrivit Agerpres.

Vasul de pescuit a fost oprit, iar la bord s-au găsit cantităţi mari de droguri, ascunse într-un compartiment secret din spatele unor panouri. Au fost reţinuţi doi cetăţeni tunisieni, un italian, un albanez şi un francez.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preşedintele regiunii Sicilia, Renato Schiafani, a salutat operaţiunea ca pe o lovitură împotriva traficului de droguri. "Drogurile sunt o plagă a societăţii noastre, alimentată de oameni lipsiţi de scrupule care seamănă moarte, înăbuşind speranţe şi distrugând multe familii".

În aprilie, poliţiştii italieni au găsit aproape două tone de cocaină plutind mare, la est de Sicilia. Oamenii legii cred că drogurile fuseseră lăsate de o navă de transport şi urmau să fie recuperate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.