Liderul „Stat Islamic” a murit. Cine i-a luat locul

stat islamic
Getty

Liderul Grupării „Stat islamic” a murit, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al grupării, într-un mesaj pe Telegram. Abu al-Hassan al-Hashemi al-Quraishi a fost ucis „în lupta împotriva duşmanilor lui Dumnezeu”.

Gruparea Stat Islamic (SI) a anunţat miercuri moartea liderului său, irakianul Abu al-Hassan al-Hashemi al-Quraishi, ucis „în luptă împotriva duşmanilor lui Dumnezeu”, transmite AFP şi Reuters, agenții preluate de Agerpres, citând un mesaj audio postat pe Telegram de purtătorul de cuvânt al grupării.

În acelaşi mesaj, purtătorul de cuvânt Abu Omar al-Muhajir a anunţat că a fost numit un nou „calif al musulmanilor, Abu al-Husayn al-Husayni al-Qurashi.”

Purtătorul de cuvânt nu precizează în ce condiţii a murit şeful grupării şi nu dă alte indicii nici despre noul lider, care poartă acelaşi nume ca şi predecesorul său, Al-Qurashi, ce se referă la tribul profetului Mahomed, căruia 'califul' autoproclamat trebuie să-i fie descendent.

După o ascensiune fulgerătoare în 2014 în Irak şi Siria şi cucerirea de vaste teritorii, Stat Islamic şi-a văzut 'califatul' învins de ofensive succesive în aceste două ţări, în 2017, respectiv 2019.

Citește și
Liderul grupării Stat Islamic din Siria a fost ucis într-un atac cu dronă al SUA
Liderul grupării Stat Islamic din Siria a fost ucis într-un atac cu dronă al SUA
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

De atunci, organizaţia a fost destabilizată de mai multe ori de moartea sau capturarea liderilor săi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Doi oficiali cu rang înalt ai Statului Islamic, uciși de SUA într-un atac aerian în Siria
Doi oficiali cu rang înalt ai Statului Islamic, uciși de SUA într-un atac aerian în Siria

Armata americană a efectuat un atac aerian în Siria, joi, care a ucis doi membri de rang înalt ai grupării Stat Islamic (IS), potrivit unui comunicat de presă al Comandamentului SUA pentru Orientul Mijlociu (Centcom).

Liderul grupării Stat Islamic din Siria a fost ucis într-un atac cu dronă al SUA
Liderul grupării Stat Islamic din Siria a fost ucis într-un atac cu dronă al SUA

Maher Al-Agal, liderul grupării Stat Islamic din Siria, a fost ucis, marţi, într-un atac cu dronă al Forţelor Aeriene ale SUA.

Gruparea Stat Islamic promite răzbunarea morţii liderului său şi îndeamnă la reluarea atacurilor în Europa
Gruparea Stat Islamic promite răzbunarea morţii liderului său şi îndeamnă la reluarea atacurilor în Europa

Organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI) a promis duminică că va răzbuna moartea fostului său lider, decedat în februarie, şi le-a cerut susţinătorilor săi să profite de războiul din Ucraina pentru a-şi relua atacurile în Europa, transmite AFP.

 

Gruparea teroristă Stat Islamic consideră invazia rusă în Ucraina o ”pedeapsă divină” pentru Occident
Gruparea teroristă Stat Islamic consideră invazia rusă în Ucraina o ”pedeapsă divină” pentru Occident

Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a declarat vineri că invazia rusă în Ucraina este "pedeapsa divină" pentru Occident din cauza "necredinţei" sale şi a "sprijinului" şi participării la războaie în ţări musulmane, informează EFE.

Gruparea teroristă Stat Islamic îl ameninţă din nou pe şeful diplomaţiei italiene şi îi publică fotografia
Gruparea teroristă Stat Islamic îl ameninţă din nou pe şeful diplomaţiei italiene şi îi publică fotografia

Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) l-a ameninţat din nou pe ministrul de externe al Italiei, Luigi di Maio, pe unul din site-urile sale.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.