Libanul a rămas în întuneric, după ce rețeaua electrică s-a oprit subit

×
Codul embed a fost copiat

Pe fondul unei crize economice severe, Libanul a rămas fără electricitate, informează BBC.

Conform unor declarații făcute pentru Reuters de un oficial guvernamental, cele mai mari două centrale electrice din Liban, Deir Ammar și Zahrani, s-au închis din cauza lipsei de combustibil și au lăsat întreaga țară în întuneric.

Rețeaua electrică „a încetat să funcționeze complet, azi (n.r. - sâmbătă), la prânz” și este puțin probabil să repornească în următoarele câteva zile, a afirmat oficialul.

Compania națională de electricitate a confirmat închiderea celor două centrale.

Până să se oprească de tot curentul, populația Libanului primea două ore de curent electric pe zi.

Citește și
Liban
Libanul intră în lockdown până la sfârşitul lunii. Deplasările sunt interzise după ora 18:00
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit Al Jazeera, în orașul Halba au loc proteste în fața clădirii companiei naționale de electricitate, iar în Tripoli oamenii au blocat străzile și ard cauciucuri.

De mai bine de un an și jumătate, Libanul se confruntă cu o criză economică și cu un mare deficit de combustibili.

În acest context, jumătate din populație a ajuns să trăiască în sărăcie, iat moneda națională s-a prăbușit.

Oamenii din Liban au ieșit în stradă și au protestat împotriva politicienilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trei rachete, lansate din Liban spre coasta de nord a Israelului. Mai multe trupe sunt trimise la granița cu Gaza
Trei rachete, lansate din Liban spre coasta de nord a Israelului. Mai multe trupe sunt trimise la granița cu Gaza

Trei rachete au fost lansate, joi seară, din sudul Libanului către Israel, care nu au provocat însă daune sau victime.

Libanul intră în lockdown până la sfârşitul lunii. Deplasările sunt interzise după ora 18:00
Libanul intră în lockdown până la sfârşitul lunii. Deplasările sunt interzise după ora 18:00

Guvernul libanez a decis luni să impună un nou lockdown de aproape trei săptămâni pe întreg teritoriul ţării, o decizie menită să limiteze creşterea numărului de infectări cu coronavirus, transmite dpa.

Explozie puternică în Liban, la un depozit de armament al Hezbollah. Mai mulți răniți
Explozie puternică în Liban, la un depozit de armament al Hezbollah. Mai mulți răniți

Un depozit de armament al grupării şiite pro-iraniene Hezbollah a explodat marţi în sudul Libanului, rănind mai multe persoane, potrivit unei surse de securitate citate de Reuters.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.