Lege controversată. Statul unde profesorii pot veni cu arme la școală

atac sua

Parlamentul statului american Florida a adoptat miercuri o lege care le permite cadrelor didactice să poarte o armă de foc în clasă, o măsură extrem de controversată şi a cărei eficienţă rămâne de dovedit, relatează AFP.

 

Obiectivul noii legi, care urmează să fie promulgată fără ezitare de guvernatorul republican de Florida, Ron DeSantis, este de a evita un nou masacru în mediul şcolar, după cel petrecut la un liceu din Parkland unde un fost elev a ucis 17 persoane la 14 februarie 2018.

Textul a fost adoptat cu 65 de voturi pentru şi 47 contra de Camera Reprezentanţilor din Florida, după ce săptămâna trecut a obţinut majoritatea în Senatul local.

Legea prevede că profesorii se pot înarma pe bază de voluntariat, după ce absolvă un curs de pregătire de 144 de ore în mânuirea armelor de foc.

Citește și
Armata SUA
Raport: Pentru prima dată în ultimii 7 ani, cheltuielile militare ale SUA au crescut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Opozanţii acestei măsuri susţin că soluţia la violenţele comise cu arme de foc nu poate fi autorizarea unui număr şi mai mare de arme.

Ei sunt îngrijoraţi de posibilitatea unor accidente printre profesorii aflaţi astfel în misiune poliţienească şi care, în faţa adevăraţilor poliţişti, ar putea fi confundaţi cu un atacator periculos.

"Înarmarea profesorilor este reţeta pentru o tragedie", a comentat reprezentanta democrată de Florida Val Demings, fostă şefă a poliţiei din Orlando. "Adevărata soluţie este să păzeşti armele departe de accesul mâinilor fatale", a adăugat ea.

După masacrul de la Parkland, preşedintele Donald Trump a propus înarmarea profesorilor din Statele Unite, dar a refuzat să ia în considerare interzicerea puştilor semiautomate, un tip de armă foarte letal utilizat în ziua atacului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac armat la o universitate din Statele Unite. Bilanțul victimelor. VIDEO
Atac armat la o universitate din Statele Unite. Bilanțul victimelor. VIDEO

Două persoane au murit și alte patru au fost rănite, între care două foarte grav, într-un atac armat care a avut loc marți la Universitatea din Carolina de Nord.

Raport: Pentru prima dată în ultimii 7 ani, cheltuielile militare ale SUA au crescut
Raport: Pentru prima dată în ultimii 7 ani, cheltuielile militare ale SUA au crescut

Cheltuielile militare ale Statelor Unite au crescut în 2018 pentru prima oară în ultimii şapte ani, arată un raport care urmează să fie publicat luni de Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace din Stockholm (SIPRI), preluat de AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.