Laura Codruța Kovesi cere ridicarea imunităţii a două eurodeputate din Grecia. Una dintre ele este Eva Kaili

Laura Codruta Kovesi
Profimedia

Parchetul european (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a cerut, joi, ridicarea imunităţii parlamentare a două eurodeputate din Grecia, între care Eva Kaili, în prezent arestată într-o presupusă afacere de corupţie care implică statul Qatar.

Această cerere se bazează pe o anchetă distinctă de cea privind Qatarul, realizată de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), conform căreia "există o suspiciune de fraudă în detrimentul bugetului UE, în legătură cu managementul indemnizaţiilor parlamentare, şi în special privind remunerarea asistenţilor parlamentari acreditaţi", a precizat EPPO într-un scurt comunicat, potrivit Agerpres.

Cealaltă eurodeputată vizată este Maria Spyraki, membră a grupului Partidului Popular European (PPE). Eva Kaili este membră a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D).

"În conformitate cu legea aplicabilă la nivel naţional, dnele Kaili şi Spyraki beneficiază de prezumţia de nevinovăţie", se mai menţionează în comunicatul parchetului condus de Laura Codruţa Kovesi (foto articol).

Eva Kaili, demisă din Parlamentul European

Parlamentul European a demis-o, marţi, pe eurodeputata elenă Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte, după inculparea sa, alături de alte persoane, într-un caz de presupusă corupţie în care este implicat Qatarul, relatează AFP, citată de Agerpres.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Decizia a fost aprobată aproape în unanimitate de eurodeputaţii reuniţi la Strasbourg în sesiune plenară - 625 de voturi pentru, unul împotrivă şi două abţineri.

Pentru demiterea unuia dintre cei 14 vicepreşedinţi ai PE este nevoie de votul a două treimi dintre eurodeputaţi.

Eva Kaili a negat, prin vocea unui avocat, că a primit mită de la Qatar.

"Poziţia sa este că ea este nevinovată. Nu are nimic de-a face cu mita din Qatar", a declarat avocatul Michalis Dimitrakopoulos, la postul privat elen Open TV.

Întrebat dacă la domiciliul clientei sale au fost găsiţi bani, avocatul a spus: "Nici nu confirm, nici nu dezmint, e confidenţial. Nu am nicio idee dacă au fost găsiţi bani sau câţi".

El a adăugat că Eva Kaili "nu a avut nicio activitate comercială în viaţa sa".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Parlamentul European a demis-o din funcție pe Eva Kaili. Prin avocatul ei, a negat că a primit mită în Qatar
Parlamentul European a demis-o din funcție pe Eva Kaili. Prin avocatul ei, a negat că a primit mită în Qatar

Parlamentul European a demis-o marţi pe eurodeputata elenă Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte, după inculparea sa, alături de alte persoane, într-un caz de presupusă corupţie în care este implicat Qatarul, relatează AFP.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.