La Shanghai s-au ridicat garduri împotriva COVID. Autoritățile vor să împiedice locuitorii să iasă din case

La Shanghai s-au ridicat garduri împotriva COVID. Autoritățile vor să împiedice locutorii să iasă din case
Getty

Garduri împotriva COVID au ridicat autoritățile din Shanghai, pentru a-i împiedica pe locuitorii orașului să părăsească locuințele unde se află în carantină de săptămâni întregi.

Această nouă măsură a determinat furia acestora, astfel că în unele zone, muncitorii le-au demontat.

Gardurile au fost ridicate în jurul unor clădiri rezidenţiale în condițiile în care 25 de milioane de locuitori sunt consemnați la domiciliu, iar în multe cazuri au rămas fără alimente, determinând protestul acestora pe rețelele sociale, așa cum reiese din mai multe mărturii din Shanghai care au făcut înconjurul internetului, transmite Reuters, preluat de news.ro.

Mai mult, administrația din Shanghai le cere tuturor celor care locuiesc sau lucrează în zonă să facă trei teste pentru Covid-19 săptămâna aceasta şi va plasa sub resctricţii peste o duzină de clădiri, după ce capitala chineză a raportat 22 de cazuri noi pentru sâmbătă.

În Shanghai, imaginile cu muncitori îmbrăcaţi în costume albe care sigilau intrările blocurilor de locuinţe şi închideau străzi întregi cu garduri verzi, de aproximativ doi metri înălţime, au devenit virale pe reţelele de socializare, stârnind întrebări şi plângeri din partea locuitorilor.

Citește și
Shanghai
Shanghai se confruntă și cu o penurie de alimente. Autoritățile ar fi aruncat sute de kilograme de legume
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

”Este atât de lipsit de respect faţă de drepturile oamenilor, să foloseşti bariere metalice pentru a îi închide ca pe nişte animale domestice”, a spus un utilizator pe platforma de socializare Weibo.

Un videoclip îi arăta pe oameni strigând de la balcoane la muncitorii care încercau să monteze garduri împotriva COVID. Muncitorii au cedat şi le-au luat.

Alte videoclipuri au arătat oameni care încercau să tragă gardurile — „Nu este acesta un pericol de incendiu? a întrebat un alt utilizator Weibo.

Multe dintre garduri au fost ridicate în jurul ansamblurilor desemnate ”zone sigilate” - clădiri în care cel puţin o persoană a fost testată pozitiv pentru Covid-19, ceea ce înseamnă că locatarilor le este interzis să iasă din case.

Nu era clar ce a determinat autorităţile să recurgă la garduri. O notificare datată sâmbătă de la o autoritate locală distribuită online spunea că impune ”carantină dură” în unele zone.

Reuters nu a putut verifica autenticitatea anunţului sau a tuturor imaginilor, dar jurnaliștii au văzut duminică un gard verde pe o stradă din centrul Shanghai-ului.

În ultimele zile, jurnaliștii Reuters au văzut, de asemenea, poliţişti îmbrăcaţi în costume de protecţie, patrulând pe străzile din Shanghai, instalând blocaje rutiere şi cerând pietonilor să se întoarcă acasă.

Autoritățile de la Shanghai refuză să comenteze

Autoritățile de la Shanghai nu a răspuns unei solicitări de comentarii. Shanghai este cel mai populat oraş din China şi cel mai important centru economic și se luptă cu cel mai mare focar de Covid-19 din ţară de când coronavirusul a apărut pentru prima dată în Wuhan, la sfârşitul anului 2019. Toate persoanele testate pozitiv sunt obligate să stea în centrele de carantină.

Carantina a afectat şi economia Chinei, a doua ca mărime din lume, producţia din fabrici fiind întreruptă din cauza lanţurilor de aprovizionare afectate şi imposibilității oamenilor plasaţi în carantină să se întoarcă la muncă.

În ultima săptămână, autorităţile au internat în centre de carantină comunităţi întregi, inclusiv persoane neinfectate, spunând că trebuie să le dezinfecteze casele, potrivit locuitorilor şi postărilor pe reţelele sociale.

Shanghai a raportat 39 de decese provocate Covid-19, la 23 aprilie, faţă de 12 cu o zi mai devreme şi, de departe, cele mai multe în timpul epidemiei actuale.

În oraș nu se raportase niciun deces în primele câteva săptămâni, acest lucru alimentând îndoielile locuitorilor cu privire la cifre. De atunci, a raportat 87 de decese, toate în ultimele şapte zile.

Oraşul a înregistrat 19.657 de noi cazuri asimptomatice, faţă de 20.634 cu o zi înainte şi 1.401 simptomatice, faţă de 2.736 anterior.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Locuitorii din Shanghai se plâng că mor de foame, forțați să stea acasă în carantină. Mărturii tulburătoare, șterse constant
Locuitorii din Shanghai se plâng că mor de foame, forțați să stea acasă în carantină. Mărturii tulburătoare, șterse constant

Shanghai se află sub restricții severe anticovid de cinci săptămâni, iar locuitorii au început să-și piardă răbdarea. Se plâng că mor de foame în casele lor, iar mărturiile lor sunt șterse sistematic de pe rețelele sociale.

Shanghai se confruntă și cu o penurie de alimente. Autoritățile ar fi aruncat sute de kilograme de legume
Shanghai se confruntă și cu o penurie de alimente. Autoritățile ar fi aruncat sute de kilograme de legume

În Shanghai, unul dintre cele mai mari orașe chinezești, continuă carantina instituită de autorități pentru a controla răspândirea COVID-19.

Lockdown în Shanghai. Rezidenții se sinucid din cauza restricțiilor extreme, iar animalele de companie le sunt omorâte
Lockdown în Shanghai. Rezidenții se sinucid din cauza restricțiilor extreme, iar animalele de companie le sunt omorâte

Locuitorii din Shanghai, oraș aflat sub cel mai strict lockdown, se sinucid, în timp ce animalele de companie sunt ucise de muncitorii sanitari.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.