Kremlinul susține că Putin a fost deschis de la început să poarte discuții despre Ucraina

Putin cu steag UCraina si Rusia

Președintele rus Vladimir Putin a fost deschis la discuții privind Ucraina încă de la început, însă doar poziția Kievului s-a schimbat, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Dmitri Peskov a comentat astfel afirmațiile liderului turc Recep Tayyip Erdogan potrivit cărora Putin ar fi acum "mult mai moale și mai deschis la dialog decât în trecut".

"Putin, de fapt, a fost deschis la discuții încă de la început. Președintele însuși a spus acest lucru în repetate rânduri", a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

El a reamintit că Putin a încercat să înceapă discuții cu NATO, SUA și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) chiar înainte de începerea "operațiunii militare speciale" din Ucraina, informează agenția de presă de stat rusească TASS.

Kremlinul susține că Ucraina este cea care nu continuă discuțiile

"Putin a fost deschis la discuții atunci când textul documentului între negociatorii ruși și ucraineni a fost de fapt convenit. Deci aici, în această privință, nu s-a schimbat nimic", a subliniat Peskov.

Citește și
dmitri peskov, nord stream
Peskov: Adevărul despre cazul sabotajului la Nord Stream îi va surprinde pe mulți în Europa
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit oficialului, doar poziția Kievului s-a schimbat, deoarece "partea ucraineană a consacrat faptul că nu continuă discuțiile cu Rusia. Adică, legea ucraineană interzice acum orice negocieri".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a răspuns, de asemenea, la o întrebare despre o posibilă nouă conversație telefonică între Putin și Erdogan. "În ceea ce privește conversația telefonică cu Erdogan, deocamdată nu este în program. Dar ei vorbesc des, iar conversațiile sunt uneori coordonate literalmente în câteva ore", a conchis Peskov.

Erdogan: Putin a devenit mai deschis la negocieri cu Zelenski

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că nu își pierde speranța că va putea organiza o întâlnire între președinții Ucrainei și Rusiei pentru a pune capăt războiului, potrivit Ukrainska Pravda.

În zilele următoare, partea turcă va purta conversații telefonice cu președinții Rusiei și Ucrainei.

„Putin este acum mult mai blând și mai deschis la negocieri decât înainte”, iar în timpul discuțiilor de joi cu Zelenski, el spune că a simțit că „nici el nu are un astfel de blocaj și că este, de asemenea, în favoarea depășirii acestei probleme."

„După ce i-am ascultat pe ambii lideri, vom vvedea la ce poate duce acest lucru în cursul diplomației telefonice, pe care o vom desfășura în zilele următoare, după ce i-am ascultat pe ambii lideri... Sperăm că vom continua drumul către pace prin aducerea celor doi lideri împreună. Pentru că ambele părți suferă pierderi serioase. Cred că cu pace nu vor exista perdanţi", a spus Erdogan.

Joi, Erdogan a vorbit cu Zelenski despre necesitatea unei „înțelegeri diplomatice” între Ucraina și Rusia.

Liderul turc a declarat în repetate rânduri că speră să organizeze o întâlnire între președinții Rusiei și Ucrainei pentru negocierea unui acord de pace.

În același timp, după ce Rusia a anexat ilegal patru regiuni ucrainene la sfârșitul lunii septembrie, Zelenski a semnat un decret prin care interzice orice negocieri cu Putin.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Economia Rusiei, afectată după ce Vladimir Putin a mobilizat încă 300.000 de militari rezerviști în războiul din Ucraina
Economia Rusiei, afectată după ce Vladimir Putin a mobilizat încă 300.000 de militari rezerviști în războiul din Ucraina

Mobilizarea bărbaților de către Vladimir Putin în războiul din Ucraina ar putea afecta economia întregii țări, arată Banca Centrală Rusă, într-un raport.

Peskov: Adevărul despre cazul sabotajului la Nord Stream îi va surprinde pe mulți în Europa
Peskov: Adevărul despre cazul sabotajului la Nord Stream îi va surprinde pe mulți în Europa

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a anunțat, vineri, că adevărul despre sabotajul la Nord Stream îi va surprinde pe mulți în Europa.

Erdogan: Putin a devenit mai deschis la negocieri cu Zelenski
Erdogan: Putin a devenit mai deschis la negocieri cu Zelenski

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că nu își pierde speranța că va putea organiza o întâlnire între președinții Ucrainei și Rusiei pentru a pune capăt războiului, potrivit Ukrainska Pravda.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.