Juan Guaido, autoproclamat președinte, încearcă să atragă Armata de partea sa

×
Codul embed a fost copiat

Liderul opoziţiei din Venezuela, care s-a autoproclamat preşedinte, a avut întâlniri secrete cu oficiali din armată.

Juan Guaido a declarat, într-un articol pentru New York Times, că majoritatea celor cu care a discutat sunt de părere că ţara are nevoie de o schimbare. Sprijinul Armatei este, de fapt, cheia luptei pentru putere din Venezuela.

Joi, mulţimi uriaşe au răspuns apelului lansat de opoziţie pentru o grevă de două ore şi proteste paşnice. Între timp, Juan Guaido a discutat la telefon cu Donald Trump, care a scris apoi pe Twitter că „luptă pentru democraţie a început în Venezuela".

Citește și
sua, soldati, venezuela, John Bolton, columbia,
Notița incendiară a unui consilier al lui Trump. Unde trimit SUA 5000 de soldați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La rândul său, preşedintele Nicolas Maduro a declarat într-un interviu pentru presă rusă că e gata să poarte negocieri cu opoziţia, dar că nu va accepta ultimatumuri şi nici şantajul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Juan Guaido are interdicție de a părăsi Venezuela. Acuzațiile care i se aduc
Juan Guaido are interdicție de a părăsi Venezuela. Acuzațiile care i se aduc

Liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, care în urmă cu o săptămână s-a autoproclamat președinte, a primit interdicția de a părăsi țara.

Notița incendiară a unui consilier al lui Trump. Unde trimit SUA 5000 de soldați
Notița incendiară a unui consilier al lui Trump. Unde trimit SUA 5000 de soldați

Consilierul pe probleme de securitate al lui Donald Trump a ridicat semne de întrebare, când a apărut la o conferinţă de presă cu o notiţă la vedere. Pe foaia fotografiată de jurnalişti scria "5000 de soldaţi în Columbia", ţară vecină cu Venezuela.

Criza din Venezuela le-a împins pe femei să recurgă la un gest extrem
Criza din Venezuela le-a împins pe femei să recurgă la un gest extrem

Din cauza crizei, mulți venezueleni recurg la măsuri extreme pentru a face rost de bani. De exemplu, femeile au început să își vândă părul, relatează BBC.

Nicolas Maduro declară că este pregătit să negocieze cu opoziția din Venezuela
Nicolas Maduro declară că este pregătit să negocieze cu opoziția din Venezuela

Președintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat că este pregătit să discute cu opoziția, în contextul în care liderul opoziției, Juan Guaido, s-a autoproclamat președinte interimar al Venezuelei, potrivit agenției Tass.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.