Joe Biden vrea păstrarea programului pentru imigranţii ilegali intraţi în SUA când erau copii

Joe Biden
Agerpres

Departamentul de Securitate Internă al SUA a anunţat vineri ca va emite o propunere de regulament pentru a menţine şi consolida un program pentru imigranţii ilegali intraţi în ţară când erau copii, relatează Reuters.

Preşedintele Joe Biden a emis un memorandum la 20 ianuarie, în prima sa zi de mandat, care cerea Departamentului de Securitate Internă şi procurorului general al SUA să menţină programul DACA (Acţiune amânată pentru sosiri în copilărie), care îi protejează expulzare pe imigranţii aflaţi în această situaţie, supranumiţi 'Visătorii' ('Dreamers').

"Luăm măsuri pentru a menţine şi consolida DACA. Acest lucru este în acord cu memorandumul preşedintelui", a precizat într-un comunicat Alejandro Mayorkas. secretar al Departamentului de Securitate Internă.

"Este un pas important, dar numai adoptarea acestui proiect legislativ poate oferi protecţie totală şi un drum spre cetăţenie pentru 'Visătorii' care consideră SUA drept casa lor", a spus el.

Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege care deschide calea acordării de cetăţenie 'Visătorilor', însă iniţiativa are un viitor incert în Senat, care este profund divizat.

Citește și
Joe Biden
Joe Biden a ținut prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului. Cum i-a criticat pe liderii Chinei și Rusiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Programul DACA a fost creat de fostul preşedinte democrat Barack Obama, în mandatele căruia Joe Biden a fost vicepreşedinte. Fostul preşedinte republican Donald Trump a încercat să pună capăt programului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Joe Biden, indignat de o lege adoptată de republicani. Ce presupune
Joe Biden, indignat de o lege adoptată de republicani. Ce presupune

Joe Biden a criticat adoptarea în Georgia a unei legi electorale prezentate de republicani pentru a face alegerile mai "sigure".

Joe Biden a ținut prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului. Cum i-a criticat pe liderii Chinei și Rusiei
Joe Biden a ținut prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului. Cum i-a criticat pe liderii Chinei și Rusiei

După o lungă așteptare, Joe Biden a ținut prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului.

Coreea de Nord a efectuat primul test de rachete din timpul administraţiei preşedintelui american Biden
Coreea de Nord a efectuat primul test de rachete din timpul administraţiei preşedintelui american Biden

Coreea de Nord a lansat duminică două rachete, la scurt timp după o vizită la Seul a doi miniştri americani - primele teste de acest fel de la instalarea preşedintelui Joe Biden la Casa Albă - a afirmat marţi un responsabil american, citat de AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.