Joe Biden l-a invitat pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, în luna iulie

Joe Biden
Profimedia

Preşedintele american Joe Bden l-a invitat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, a anunţat consilierul în probleme de securitate naţională Jake Sullivan, relatează AFP.

Preşedintele Joe Biden ”abia aşteaptă să-l primească la Casa Albă (pe omologuş său Volodimir Zelenski) în această vară”, a anunţat Sullivan, conform News.ro.

Joe Biden şi-a reitarat, într-o convorbire cu Volodimir Zelenski, ”angajamentul neclintit faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei împotriva agresiunilor continue ale Rusiei în Donbas şi Crimeea”, a anunţat luni seara o purtătoare de cuvnt a Casei Albe, Jen Psaki, cu câteva zile înaintea summitului şefului statului american cu preşedintele rus Vladimir Putin, prevăzut la 16 iunie la Geneva.

Cei doi lideri ”au discutat despre parteneriatul strategic în susţinerea planului preşedintelui Zelenski în lupta împotriva corupţiei şi implementarea agendei unor reforme, în baza valorilor noastre democratice împărtăşite şi apiraţiilor euroatlantice ale Ucrainei”, a mai anunţat într-un comunicat Psaki.

Zelenski i-a mulţumit lui Biden pentru această invitaţie, ”în iulie”.

Citește și
Biden
Președintele Biden a făcut ”lista neagră”. Zeci de companii chineze sunt vizate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Mă bucur pentru această întâlnire, care ne va permite să discutăm despre mijloace de extindere a cooperării strategice dintre Ucraina şi Statele Unite”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter liderul ucrainean.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vladimir Putin le-a prezis Statelor Unite soarta Uniunii Sovietice. Ce a spus despre Joe Biden
Vladimir Putin le-a prezis Statelor Unite soarta Uniunii Sovietice. Ce a spus despre Joe Biden

Cu zece zile înaintea summit-ului de la Geneva, Vladimir Putin a avertizat că nu se aşteaptă la vreun progres în relațiile ruso-americane după întâlnirea cu Joe Biden.

Președintele Biden a făcut ”lista neagră”. Zeci de companii chineze sunt vizate
Președintele Biden a făcut ”lista neagră”. Zeci de companii chineze sunt vizate

Preşedintele american Joe Biden a semnat, joi, un ordin executiv care interzice companiilor americane să investească în zeci de companii chineze care au legături cu sectorul apărării şi cel al tehnologiei de supraveghere.

Primele întâlniri bilaterale ale lui Biden. Pe agendă sunt Boris Johnson, Recep Erdogan şi Vladimir Putin
Primele întâlniri bilaterale ale lui Biden. Pe agendă sunt Boris Johnson, Recep Erdogan şi Vladimir Putin

Prima deplasare în străinătate a preşedintelui american Joe Biden are pe agendă întâlniri cu liderii Turciei, Marii Britanii şi Rusiei, precum şi primirea sa de către doi monarhi, a anunţat joi Casa Albă, transmite Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.